Zgonea: Parlamentul ar putea fi convocat cel mai devreme vineri pentru prezentarea hotărârii CCR

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat marţi că Parlamentul ar putea fi convocat vineri în şedinţă extraordinară pentru a lua act de invalidarea referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.
Romania TV
21 aug. 2012, 15:18
Zgonea: Parlamentul ar putea fi convocat cel mai devreme vineri pentru prezentarea hotărârii CCR

Zgonea a precizat că scrisoarea de convocare a Birourilor Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului ar putea fi trimisă cel mai devreme miercuri după amiază. „Preşedintele Curţii Constituţionale, domnul Zegrean, m-a informat că mâine la 10.00 va fi un plen al Curţii pentru a fi citită integral decizia. Asta este procedura. Urmează ca, în jurul orei 14.00, conţinutul ei să ajungă la preşedinţii Camerei şi Senatului”, a precizat Valeriu Zgonea.

„După asta, sunt 24 de ore în care trebuie să convoc Biroul Permanent”, a mai spus preşedintele Camerei, adăugând că se va consulta şi cu liderii grupurilor parlamentare şi cu preşedintele interimar al Senatului, Petre Filip, privind calendarul cel mai potrivit pentru sesiunea extraordinară.

Ulterior, Birourile Permanente vor decide oficial, dacă sunt în cvorum, ziua convocării parlamentarilor în sesiune extraordinară.

Potrivit lui Zgonea, cea mai probabilă variantă ar fi o reuniune a plenului în ziua de vineri. „Se deschide plenul, este citită decizia de către preşedintele Curţii Constituţionale sau un alt membru al CCR şi apoi se închide şedinţa„, a descris Zgonea procedura.

Curtea Constituţională a decis, marţi, că referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui este INVALID, ceea ce înseamnă că Traian Băsescu se va întoarce la Palatul Cotroceni. Decizia a fost luată cu şase voturi la trei după o şedinţă care a durat mai puţin de trei ore. Verdictul a fost acordat în cea de-a patra întâlnire a judecătorilor CCR, după trei săptămâni de amânări şi controverse.

 

 

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT