Dăncilă, chemată săptămâna viitoare în Parlament, la „Ora premierului”, pentru a explica unde sunt banii din creşterea economică

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis, luni, ca premierul Viorica Dăncilă să vină marţea viitoare în plenul Parlamentului, la “Ora premierului”, după ce PNL a solicitat ca aceasta să vină şi să le spună românilor unde sunt banii din creşterea economică, “ce se întâmplă cu ţara” şi "încotro se îndreaptă”.
Romania TV
26 mart. 2018, 11:56
Dăncilă, chemată săptămâna viitoare în Parlament, la

Săptămâna trecută, solicitarea PNL  ca premierul Dăncilă să dea explicaţii de la tribuna Parlamentului a fost respinsă de Biroul permanent, dar a fost reluată în şedinţa de luni şi a fost acceptată.
Anunţul a fost făcut de către secretarul Camerei Deputaţilor Georgian Pop, care a precizat că Viorica Dăncilă este aşteptată în plen în 3 aprilie.

Prim-vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan, anunţa săptămâna trecută că liberalii i-au cerut preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, printr-o scrisoare, să îi permită premierului Viorica Dăncilă să vină la tribuna Parlamentului şi să le spună românilor unde sunt banii din creşterea economică, “ce se întâmplă cu ţara” şi „încotro se îndreaptă”.

„Liviu Dragnea nu-i permite premierului Viorica Dăncilă să le vorbească românilor de la tribuna Parlamentului, asta e singura concluzie. PNL a solicitat conducerii Camerei Deputaţilor ca, în baza regulamentului, în prima zi de luni a fiecărei luni, premierul să vină la ora Guvernului şi să explice românilor ce se întâmplă cu ţara, încotro merge ţara”, a spus Raluca Turcan.

Ea susţine că invitaţia se numeşte „Cu permisiunea domnului Liviu Dragnea, doamna premier Dăncilă să vină să le spună românilor unde sunt banii din creşterea economică”.

„Invitaţia se numeşte simplu: Cu permisiunea domnului Liviu Dragnea, doamna premier Dăncilă să vină să le spună românilor unde sunt banii din creşterea economică. Este o solicitare firească, pe care o aşteaptă foarte multă lume, Parlamentul, din păcate, în ultima perioadă, s-a transformat în locul unde fie se tranşează nişte urgenţe improvizate de către actuala guvernare pentru a mai cârpi din promisiunile nefondate făcute în campania electorală, fie în forul unde încearcă să controleze Justiţia şi să-şi apere penalii. Este nefiresc ca această instituţie să nu slujească cetăţeanul.(…) Interesele sunt afectate de haosul economic sunt afectate de toate modificările făcute în plan economic de pierderea fondurilor europene, de lipsa banilor pentru investiţii publice”, a continuat deputatul.

Turcan spune că România este pe cel mai jos loc la capitolul investiţii publice, iar actualul Guvern spune că avem creştere economică şi face apel către Liviu Dragnea „să abandoneze unicul scop pe care îl are, şi anume să-şi spele dosarul de corupţie”.

„Suntem pe locul cel mai de jos ca şi procent al investiţiilor public in condiţiile în are actualul Guvern se laudă cu creştere economică, Întrebarea PNL este unde sunt banii din creşterea economică? Unde se duc ei, dacă în investiţii publice nu, dacă în cofinanţarea fondurilor europene nu, dacă nu în atragerea investitorilor privaţi nu? Este clar că în momentul de faţă suntem concentraţi doar pe  partea de cheltuieli care trebuie suportate pana la un anumit prag, atât cât Romania să nu fie îngenuncheată prin generaţiile viitoare şi să ajungă într-o incapacitate de a mai susţine aceste cheltuieli. (…)  Îi atragem atenţia in mod public preşedintelui Camerei Deputaţilor să abandoneze unicul scop pe care îl are de când ocupă această funcţie, şi anume să-şi spele dosarul de corupţie şi să se concentreze pe problemele reale ale românilor. Să vină şi domnia sa la tribuna Parlamentului, dar in special să-i permită omului pe acre l-a pus, pentru că îi este fidel, în fruntea Guvernului României să vină şi să prezinte cifre situaţii astfel încât românii să anticipeze ce urmează să li se întâmple în zilele următoare”, conchide Raluca Turcan.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Erling Haaland „a vâslit” și la nunta lui Donnarumma! Starul norvegian a fost sufletul petrecerii. Video
Capital.ro
Cutremur în România. Seismul s-a produs sâmbătă după-amiază. Ce magnitudine a avut și în ce zone s-a simțit
Playtech.ro
Informațiile despre averile politicienilor pe care românii nu le mai pot verifica. Ce s-a schimbat după decizia CCR
Adevarul
„Cel mai bine păstrat secret din Europa”. Insula spectaculoasă din Italia, alternativa ieftină la Coasta Amalfi
wowbiz.ro
Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
500.000 de euro pentru Dan Petrescu! Omul de afaceri era disperat să-l aducă la echipă. Victor Becali: ”Băi, ești nebun?”
MediaFlux
ANAF începe să emită deciziile de impunere pentru o categorie de români. Cine trebuie să se prezinte la unitatea fiscală începând de luni, 27 iulie
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România