Gafă monumentală a Ministrului Sănătăţii. Tot Parlamentul a fost zguduit de râs

Ministrul Sănătăţii din Franţa, Agnes Buzyn, a provocat râsete în Parlament după gafa pe care a făcut-o pronunţând greşit, la repezeală, un cuvânt vulgar.
Sânziana Stancu
29 mart. 2018, 19:20
Gafă monumentală a Ministrului Sănătăţii. Tot Parlamentul a fost zguduit de râs

Solicitată să răspundă unei întrebări despre sărăcia cu care se confruntă pensionarii din Agricultură, ministrul Agnes Buzyn, luată pe neaşteptate, s-a bâlbâit şi i-a scăpat un cuvânt ruşinos care a provocat hohote de râs ce au zguduit Parlamentul.

„Doamnelor şi Domnilor pensionari”, şi-a început doamna ministru discursul său adresat agricultorilor pensionari din Martinica, potrivit 7sur7.be.

Dar, în momentul următor, doamna ministru Buzyn a încurcat cuvântul „deputaţi” (deputes, în Franceză), cu „putes”, care înseamnă „prostituate”…

Deputaţii împreună cu premierul francez au izbucnit în râs, iar alături de ei, şi autoarea propriei sale gafe a râs cu lacrimi de această încurcătură verbală.

Cu toate acestea, lapsusul jenant al ministrului a mai destins atmosfera sumbră din Franţa după atentatul de la Trebes, de vinerea trecută.

 

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Cum se înțeleg „cea mai frumoasă actriță din lume” și fotbalistul marocan acuzat de viol, la 3 ani de la divorț: ”Am eșuat ca soț și soție”
Capital.ro
O nouă modalitate de plată a taxelor și impozitelor. Contribuabilii vor evita drumurile la ghișee fără niciun cost suplimentar
Playtech.ro
Cu ce document nu poate ieși un copil din România? Confuzia care îi poate lăsa pe mulți părinți în aeroport
Adevarul
„Cel mai bine păstrat secret din Europa”. Insula spectaculoasă din Italia, alternativa ieftină la Coasta Amalfi
wowbiz.ro
Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
Naum, dat pe spate de un tânăr jucător român: ”A vorbit excelent, unde ați mai auzit asta? Înseamnă că are educație, trebuie să mai aibă și fotbal”
MediaFlux
Românii pot obține până la 200.000 de euro fonduri nerambursabile. Tanczos Barna anunță lansarea programelor
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România