Sesizarea referitoare la procurorul DNA din dosarul lui Liviu Dragnea a fost clasată de Inspecţia Judiciară

Inspecţia Judiciară a finalizat verificarea privind participarea procurorului DNA Alexandra Lăncrănjan, care instrumentează dosarul Tel Drum, la o reuniune cu caracter politic. Concluzia inspectorului de caz este că nu există abatere disciplinară, însă inspectorul-şef al instituţiei a avut o opinie diferită.
Romania TV
30 mart. 2018, 07:17
Sesizarea referitoare la procurorul DNA din dosarul lui Liviu Dragnea a fost clasată de Inspecţia Judiciară

„A existat o diferenţă de opinie între inspectorul de caz şi inspectorul-şef care, potrivit legii, este chemat să avizeze lucrarea. Inspectorul de caz a apreciat că nu există indicii cu privire la existenţa unei abateri disciplinare, reţinând, printre altele, că doamna procuror Lăncrănjan nu a participat la această conferinţă în calitate de procuror al DNA. Dimpotrivă, inspectorul-şef a apreciat că aceste indicii există, explicând pe larg, în nota pe care a ataşat-o la rezoluţie, punctul său de vedere. Puţini ştiu însă că inspectorul-şef, la momentul actual, conform legii, nu are posibilitatea să desfiinţeze rezoluţiile de clasare date de către inspectorul judiciar în faza verificărilor prealabile. (…) Concluzia e că nu există vreo abatere disciplinară care i se poate imputa doamnei procuror”, a declarat Gheorghe Stan, inspectorul-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare, pentru Mediafax.

Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu după ce în spaţiul public au apărut informaţii potrivit cărora procurorul DNA Alexandra Lăncrănjan, cea care îl anchetează pe liderul PSD, Liviu Dragnea, ar fi participat la o reuniune cu caracter politic.

În ceea ce-l priveşte pe şeful DNA Ploieşti, Lucian Onea, acesta este cercetat de Inspecţie în alte două lucrări disciplinare. Astfel, inspectorii au dispus declanşarea altor două cercetări disciplinare faţă de procurorii de la DNA Ploieşti, Lucian Onea şi Alfred Savu, dar şi faţă de fostul procuror Mircea Negulescu, în urma înregistrărilor apărute cu aceştia, existând în prezent trei astfel de acţiuni faţă de magistraţi.

„Apariţia acestor înregistrări (cele prezentate de Vlad Cosma – n.r.) are, fără doar şi poate, un efect negativ la nivelul încrederii în justiţie. Aşa cum am şi anunţat săptămâna trecută, în una dintre lucrări se începuse deja cercetarea disciplinară şi pot să vă spun că, de atunci, în alte două lucrări s-a demarat această procedură. Acest lucru înseamnă că inspectorii judiciari au identificat indicii cu privire la săvârşirea unor abateri disciplinare, însă nu înseamnă că s-a stabilit vreo vinovăţie în sarcina vreunui procuror”, a mai declarat inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare, Gheorghe Stan.

Este vorba despre procurori de la DNA Ploieşti, între care Lucian Onea, Alfred Savu, dar şi fostul magistrat Mircea Negulescu. Precizarea vine după ce, săptămâna trecută, oficiali ai Inspecţiei Judiciare anunţau declanşarea primei cercetări disciplinare faţă de aceştia. Cercetarea inspectorilor a fost declanşată după ce mai multe persoane au declarat că li s-au cerut declaraţii false, unii dintre ei prezentând înregistrări cu magistraţii de la Ploieşti.

DailyBusiness
Benzina şi motorina se vor scumpi masiv de la 1 august. Cât va costa un plin după majorarea accizelor
Spynews
Alina Sorescu, profund afectată de o declarație a fostului soț, Alexandru Ciucu. Cât de deranjată a fost cântăreața: „El pleca des”
Bzi.ro
Declarații răscolitoare despre Mihai Leu. Amănunte neștiute au ieșit la iveală
Fanatik.ro
Video șocant cu Lamborghini-ul lui Diogo Jota în flăcări! Imagini terifiante ale accidentului mortal la câteva secunde după petrecerea sa
Capital.ro
Toată Rusia e în doliu. L-AU UCIS. Ucraina își vede visul împlinit cu armele americanilor
Playtech.ro
În ce țări poți ajunge cu trenul din România. Cât costă biletul și câte ore faci pe drum în funcție de destinație
DailyBusiness
Știi care este ”vampirul” energetic din casa ta? Te usucă la factura de curent!
Adevarul
Artificiile statului pentru plata unor bugetari de lux: angajați cu leafă la mai multe ministere și indemnizații în multiple Consilii de Administraţie
wowbiz.ro
Scene sfâșietoare au avut loc la spital, înainte ca Mihai Leu să moară: „Când am intrat la el în rezervă...”
Spynews
Ingredientul de 2 lei pe care trebuie să îl adaugi în cartofii la cuptor pentru a fi crocanți la exterior. Bucătarii profesioniști folosesc acest truc
Spynews
Cod galben de caniculă în România! 15 județe se topesc în orele următoare sub temperaturi extreme | HARTA
Evz.ro
Știrista de la PRO TV a dat lovitura. Vis devenit realitate
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Milionarul a petrecut noaptea cu o blondă, înainte să anunțe despărțirea de soție. S-a aflat cine e misterioasa femeie
kanald.ro
Imagini tulburătoare de la locul accidentului în care a murit Diogo Jota! Cum arată mașina în care se afla
Cancan.ro
Gestul SFÂȘIETOR făcut de fiul lui Ion Cernea, înainte ca sicriul cu trupul neînsuflețit al tatălui său să fie băgat în groapă
Playsport.ro
Amendă de 1.600 de lei și suspendarea permisului pentru o greșeală banală în trafic. Mare atenție la...
Capital.ro
Adio, maestre! Am mai pierdut unul din actorii pe care l-am iubit cu toții enorm: Un uriaş blând cu barbă legendară
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Imaginile durerii de la Hunedoara! Rămasă fără cuvinte, soția lui Mihai Leu a fost consolată de sute de oameni
stirilekanald.ro
Imagini TERIFIANTE cu bărbatul omorât de urs pe Transfăgărășan
Irinel Popescu, medicul care l-a tratat pe Mihai Leu, dezvăluiri despre ultimele clipe din viața sportivului: ”În final, a cedat și inima”
MediaFlux
Ce riscuri își asumă clienții când schimbă furnizorul de energie. Capcanele din contractele la curent
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Pro sau contra consumului de pudră proteică. Specialiștii spun care sunt riscurile consumului acestui produs