Mesajul ministrului Justiţiei, după ce primul protocol secret cu SRI a fost declasificat

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a precizat, vineri, pe Facebook, că apreciează desecretizarea protocolului din 2009 dintre SRI şi Parchetul General, menţionând că va aprecia însă şi continuarea desecretizărilor.
Filip Stan
30 mart. 2018, 13:57
Mesajul ministrului Justiţiei, după ce primul protocol secret cu SRI a fost declasificat

„Apreciem desecretizarea Protocolului SRI – Parchetul General – adevarul trebuie sa iasa la suprafata ! Vom aprecia continuarea procesului de desecretizare !”, a scris, vineri, Tudorel Toader, pe Facebook.

Protocolul din 2009 dintre SRI şi Parchetul General are 18 pagini, prevede elaborarea de strategii comune, dar şi constituirea de echipe operative comune. În baza acestui protocol, Serviciul Român de Informaţii a acordat asistenţă procurorilor, timp de 7 ani.

Protocolul de cooperare din 2009 între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de lnformaţii pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securităţii naţionale are o parte generală, cu trei capitole, şi o parte specială, cu nouă capitole.

Printre obiectivele cooperării se numără, printre altele, „constituirea de echipe operative comune care să acţioneze în baza unor planuri de acţiune pentru exercitarea competenţelor specifice ale părtilor, în vederea documentării faptelor prevazute la art.2”.

Articolul 2 prevede ca părţile, respectiv SRI şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cooperează, potrivit competentelor şi atribuţiilor prevăzute de lege, în activitatea de valorificare a informaţiilor din domeniul prevenirii şi combaterii infracţiunilor împotriva securităţii naţionale, a actelor de terorism, infracţiunilor ce au corespondent în ameninţările la adresa securităţii naţionale şi a altor infracţiuni grave, potrivit legii.

SRI aprobă desecretizarea protocoalelor cu DNA privind interceptările din dosarele penale

Protocolul mai prevede că SRI acordă, cu titlu gratuit, „asistenţă în domeniul protecţiei informaţiilor clasificate detinute şi utilizate de Parchet, pentru prevenirea scurgerii de date şi informaţii cu acest caracter, colectarea, transportul şi distribuirea în tară a corespondenţei oficiale”.

Documentul consfinţeşte, de asemenea, elaborarea şi derularea de către părţi, în domeniile complementare, de strategii, actiuni şi programe comune, dar şi acordarea de către experţii SRI a asistenţei tehnice de specialitate procurorilor care fac urmărirea penală, pentru aplicarea prevederilor art. 91 şi art.98 din Codul de procedură penal.

Totodată, protocolul mai stipulează acordarea de către SRI, în condiţiile legii şi ale documentului, de asistenţă tehnică de specialitate procurorilor în cauzele prevăzute la art.2, în care administrarea mijloacelor de probă impune cunoştinţe ori dotări tehnice specifice sau în cauzele în care se ascultă persoane cu identitate protejată.

Actul mai prevede şi „crearea unor mecanisme informatice care să asigure comunicarea operativă, în situaţii deosebite, a datelor şi informaţiilor necesare îndeplinirii atribuţiilor fiecărei părţi”, dar şi participarea la programe comune de formare, specializare, pregătire sau perfecţionare profesională.
Protocolul SRI-Parchetul General cuprinde şi un capitol referitor la colaborarea cu Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Astfel, potrivit documentului, SRI a acordat sprijin tehnic pentru asigurarea îndeplinirii sarcinilor ce reveneau Direcţiei Naţionale Anticorupţie – structura centrală, cu privire la punerea în aplicare a actelor de autorizare eliberate în temeiul art.91 din Codul de procedura penală.

Sprijinul tehnic consta în transmiterea semnalului, managementul şi întreţinerea echipamentelor de transmitere a semnalului, de la centrele de interceptare ale Serviciului spre spaţiile destinate Direcţiei.

Recepţionarea semnalului şi transcrierea comunicaţiilor interceptate se făcea de către DNA.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Cadoul lui Gigi Becali pentru Teodora, fata lui Meme Stoica, a doua zi după operaţie!
Capital.ro
Armata europeană, susținută de 82% dintre români. România, printre țările fruntașe în clasamentul european
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie la 58, 59 sau 60 de ani. Ce prevede legea și cum se calculează reducerea vârstei
Adevarul
Dilema unui român cu rate de 1.600 de euro pe lună, după un an fără serviciu. „Vinzi casa, plătești împrumutul și stai în chirie”
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ei sunt cei doi soți români uciși de fostul ginere, în casa lor din Ohio. Sorin și Emilia și-au pierdut viața chiar de ziua fiicei lor
iamsport.ro
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial. Lovitură de teatru
MediaFlux
Sfârșitul lumii, calculat pentru vineri, 13 noiembrie 2026. De ce e considerată zi cu ghinion
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România