Daniel Morar, fostul şef DNA: I-am spus Laurei Kovesi că nu vom aplica protocolul SRI – Parchetul General, are dispoziţii ilegale

Daniel Morar, fostul şef al DNA când s-a semnat protocolul de colaborare SRI - Parchetul General şi actual judecător la Curtea Constituţională, a declarat într-un interviu pentru jurnalista Sorina Matei că s-a împotrivit acestui protocol şi că a dat dispoziţie procurorilor din subordinea lui să-l ignore. 
Romania TV
02 apr. 2018, 14:43
Daniel Morar, fostul şef DNA: I-am spus Laurei Kovesi că nu vom aplica protocolul SRI - Parchetul General, are dispoziţii ilegale

Daniel Morar susţine că a atenţionat-o pe Laura Kovesi, procurorul general al României la acea vreme, că protocolul încalcă legea, însă Kovesi ar fi insistat că el trebuie respectat.

„La începutul anului 2009, am primit, în calitate de procuror șef al DNA, spre conformare, sub forma unui document clasificat, protocolul de colaborare încheiat între PÎCCJ și SRI. Este vorba de documentul care a fost declasificat și care a apărut în spațiul public săptămâna trecută. La acel moment, după studierea acestuia, am avut o discuție telefonică cu doamna procuror general, Laura Codruța Kovesi, ocazie cu care i-am spus că eu nu agreez un asemenea protocol în condițiile în care prin acesta se adaugă la Codul de procedură penală, iar unele dispoziții sunt chiar contrare legii. Mi-a spus că aceasta este decizia luată și că protocolul trebuie respectat. I-am răspuns că nici procurorii DNA și nici eu nu vom respecta și nu vom aplica acest protocol. Acesta este motivul pentru care nu am prelucrat protocolul procurorilor din cadrul DNA, nu l-am adus la cunoștința lor, dispunând doar arhivarea acestuia la Compartimentul de documente clasificate din cadrul instituției”, a declarat Daniel Morar pentru Sorina Matei.

Morar mai afirmă că nu a trimis nicio sesizare către SRI pe baza articolului 6 din protocol.

„Începând cu luna februarie 2009, toate sesizările întocmite de către SRI au fost transmise la DNA doar prin Cabinetul Procurorului general al PÎCCJ, sub semnătura acestuia, spre deosebire de perioada anterioară în care sesizările de competența DNA erau trimise direct la această unitate de parchet. Fiecare sesizare a SRI era însoțită de o adresă în care ni se cerea ca, în conformitate cu art.6 din Protocol, să comunicăm modul de valorificare a informațiilor cuprinse în sesizare. Pe această cale au aflat și procurorii din cadrul DNA, cărora le erau repartizate aceste sesizări, de existența protocolului încheiat între PÎCCJ și SRI, fără însă a-i cunoaște conținutul. Am fost întrebat despre această obligație de către procurorii șefi de secție, le-am confirmat că a fost încheiat un protocol între cele două instituții, dar pe care îl vom ignora și, prin urmare, nu vom comunica modul în care vor fi valorificate informațiile primite de la SRI. Prin urmare, toate sesizările primite de la SRI, atât cele care nu au avut potențial de valorificare, cât și cele care au fost valorificate în sau prin întocmirea unor dosare penale, au fost arhivate, conform procedurii interne DNA în vigoare în acel moment, din dispoziția procurorului de caz, la Compartimentul de documente clasificate, fără realizarea informării prevăzute la art.6 din Protocol”, a mai declarat Morar.

El spune că procurorii DNA nu au lucrat în tandem cu ofiţeri SRI în timpul mandatului său.

„Atât timp cât am condus DNA nu au existat echipe comune de lucru cu SRI în activitatea de cercetare penală, acest lucru nefiind posibil, întrucât ofițerii din cadrul SRI nu aveau, potrivit legii, atribuții de cercetare penală. Prin urmare, nu au existat nici ”formulare standard sub formă de tabele”, pe care, în temeiul protocolului, procurorii să fie obligați să le semneze”, a precizat Daniel Morar.

Augustin Lazăr, procurorul general al României: Nu mergem înainte cu astfel de inginerii

Augustin Lazăr, procurorul general al României, a admis în ianuarie 2017 existenţa protocolului SRI – Parchetul General.

„Este adevărat că a existat un protocol care nu mai există. Cred că este şi o lipsă a mea, care nu am comunicat, nu am făcut mare caz atunci când am preluat mandatul, să spun: Nu mai există niciun protocol care să prevadă comisii mixte sau echipe mixte sau nu ştiu ce. A existat un protocol în care se discuta despre echipe operative între Ministerul Public şi serviciile de informaţii, însa eu mereu mi-am pus următoarea problemă: acest protocol nu există, eu nu mi l-am însuşit şi nu mergem înainte cu astfel de inginerii, să zic aşa, pentru că ele nu se găsesc în Codul de procedură penală, Doamne Dumnezeule… Noi anchetăm, iar dumneavoastră judecaţi după Codul de procedură penală. Nu există nimic altceva care să se numească echipă mixtă sau nu ştiu ce”, declara Augustin Lazăr în ianuarie 2017.


 

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
U Craiova, în pericol de suspendare! UEFA poate lua măsuri extreme după spectacolul pirotehnic de la meciul cu Getafe. Video
Capital.ro
Tesla Roadster, mașina care promite să sfideze limitele accelerației. Anunțul neașteptat făcut de Elon Musk
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
Mihai Stoica, implicat într-un grav accident. Mașina sa e distrusă complet
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT