Prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a, spitalizat pentru o operaţie la şold

Prinţul Philip, soţul în vârstă de 96 de ani al reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, a fost internat marţi într-o clinică din Londra, unde va suporta o operaţie la şold ce va avea loc miercuri, au anunţat reprezentanţii Palatului Buckingham, citaţi de Reuters şi AFP, informează Agerpres.
Romania TV
03 apr. 2018, 16:05
Prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a, spitalizat pentru o operaţie la şold

„Alteţa Sa Regală Ducele de Edinburgh a fost internat la spitalul King Edward VII din Londra în această după-amiază, pentru o intervenţie chirurgicală la şold, ce era deja planificată şi care va avea loc mâine”, a anunţat marţi o purtătoare de cuvânt de la Palatul Buckingham.

Prinţul Philip, care deţine titlul de duce de Edinburgh, s-a retras oficial din viaţa publică în august 2017, deşi a spus că va continua să participe la anumite evenimente.

În iunie 2017, prinţul Philip a fost spitalizat preventiv pentru două zile într-o clinică din Londra, unde a primit tratament contra unei infecţii. În acelaşi an, soţul reginei Elisabeta a II-a şi-a anulat participarea la un alt eveniment, în luna martie, din cauza sănătăţii sale precare, potrivit unor articole apărute în presa britanică.

De asemenea, prinţul Philip nu a participat la o ceremonie anuală la care a fost prezentă regina Elisabeta a II-a săptămâna trecută, joi, din cauza unei probleme medicale la şold, a dezvăluit o sursă din anturajul casei regale a Marii Britanii. 

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT