PNL şi PMP au depus la Senat moţiunea simplă împotriva ministrului Rovana Plumb

Viceliderul grupului senatorial PNL, Eugen Pîrvulescu, a anunţat că un grup de parlamentari ai PNL şi PMP a depus miercuri, la Senat, moţiunea simplă împotriva ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, documentul intitulându-se "Absorbţia banilor comunitari - o catastrofă marca PSD-ALDE", potrivit news.ro.
Romania TV
04 apr. 2018, 09:04
PNL şi PMP au depus la Senat moţiunea simplă împotriva ministrului Rovana Plumb

Preşedintele de şedinţă, senatorul PSD Claudiu Manda, a precizat că moţiunea a ajuns deja în posesia sa.

„În conformitate cu regulamentul Senatului, numărul necesar de semnături este întrunit, va parcurge cursul regulamentar. Va ajunge la domnul preşedinte al Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, care va dispune aşa cum prevede regulamentul”, a spus Claudiu Manda.

„România are o şansă majoră de a se dezvolta şi de a deveni cu adevărat un stat european, cu un nivel de trai la nivelul statelor din Europa de Vest. Această oportunitate este oferită de fondurile europene, fonduri care pot contribui la creşterea calităţii vieţii românilor. Rata absorbţiei aferentă programării bugetare 2014 – 2020 a ajuns, la sfârşitul anului 2017, la doar 10,1%, majoritatea Programelor Operaţionale care gestionează Fondurile Europene Structurale şi de Investiţii de care România beneficiază au avut rezultate catastrofale”, se arată în textul moţiunii.

Iniţiatorii moţiunii simple susţin că PSD-ALDE au fost interesate mai mult de măsurile clientelei lor, nu să atragă investiţii şi fonduri europene, iar România dezangajează anual sute de milioane de euro.

„PSD împreună cu ALDE au fost mult mai interesate să ia măsuri în interesul clientelei de partid decât să pregătească investiţii şi să atragă fonduri europene. În acelaşi timp, funcţionărimea (numită politic, pe lângă cea cu atribuţii tehnice) din ministere se mişcă încet, lunile trec, iar banii de investiţii nu ajung în ţară, România dezangajează anual sute de milioane de euro. Toate componentele societăţii româneşti sunt lezate puternic de lipsa infrastructurii publice, birocraţia excesivă şi de lipsa reală de interes pentru accelerarea absorbţiei fondurilor europene”, afirmă iniţiatorii moţiunii.

Moţiunea simplă va fi dezbătută şi votată marţi, 13 aprilie.

DailyBusiness
Erdogan amenință Israelul cu intervenția: Tensiunile dintre Ankara și Ierusalim escaladează
Spynews
Nuțu Cămătaru și soția lui au fost nași de cununie! Imagini de la ceremonie
Fanatik.ro
Gabi Tamaș a ajuns în finala Survivor România! Gestul șocant făcut cu toporul în culisele emisiunii. Antena 1 vrea să-i dea trofeul, nu și banii!
Capital.ro
Bilete la tratament balnear în 2026. Gratuitate pentru pensionari. Guvernul a dat undă verde
Playtech.ro
Ce salariu avea şeful ITM Bucureşti. Costel Grojdea spune că maşina Lamborghini de 300.000 de euro nu este a lui
Adevarul
Imagini din satelit arată că Iranul își deblochează rachetele din bazele subterane, profitând de armistițiu
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Lucescu, dezvăluirea care îți va rupe sufletul. ”Și-a dorit să mergem împreună, dar n-am mai apucat…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
17 persoane și-au pierdut viața şi aproape 100 au fost rănite, după ce Rusia a atacat Ucraina cu drone şi proiectile. Cum a răspuns Kievul
iamsport.ro
I-a cerut demisia lui Stoichiță înainte de numirea lui Gică Hagi la echipa națională: ”Du-te acasă!”
MediaFlux
Anunț din PSD privind coaliția de guvernare! Social-democrații au decis!
stirilekanald.ro
Rusia va plăti despăgubiri după ce a doborât un avion de pasageri cu 67 de oameni la bord
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj