Incendiul izbucnit în zona Vârfului Podeanu, la aproape 2.000 de metri, s-a extins

Incendiul izbucnit, marţi, în zona Vârfului Podeanu, la aproape 2.000 de metri altitudine s-a extins, miercuri, afectând alte cinci hectare, în timp ce flăcările care au cuprins vegetaţie uscată în zona localităţii argeşene Sălătrucu au fost lichidate în cea mai mare parte.
Romania TV
22 aug. 2012, 19:56
Incendiul izbucnit în zona Vârfului Podeanu, la aproape 2.000 de metri, s-a extins

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, locotenet Mădălina Epure, incendiul din zona Vârfului Podeanu, care se manifestă la aproape 2.000 de metri altitudine, s-a extins la alte cinci hectare, într-un perimetru de vegetaţie uscată şi jnepeniş situat într-un gol alpin, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„S-a intervenit toată ziua la incendiul de vegetaţie uscată din zona golului alpin din Muntele Podeanu, unde s-au deplasat trei ofiţeri şi 38 de subofiţeri din cadrul ISU Argeş, doi lucrători silvici, patru jandarmi şi salvamontişti, cu mijloace de primă intervenţie. Incendiul s-a manifestat iniţial pe o suprafată de aproape zece hectare, dar acum s-a extins la 15 hectare, arzând vegetaţie uscată, mărăcinis şi jnepeniş. Intervenţia este dificilă având în vedere că incendiul se manifestă la o altitudine de aproximativ 2.000 de metri., accesul forţelor de intervenţie în zonă făcându-se anevoios, pe drum de munte cu pante abrupte. De asemenea, inexistenţa surselor de apă în apropierea focarelor, condiţiile meteo nefavorabile, vânt foarte puternic, pante foarte abrupte, terenul accidentat, menţin permanent pericolul apariţiei accidentelor şi extinderea incendiului, fiind pericol de propagare a focului la o pădure de fag. Pompierii au urcat cu camionul până aproape de locul unde se manifestă focul, de acolo au mers pe jos, intervin cu vermorele, lopeţi, bătătoare şi alte mijloace de stingere de primă intervenţie, dar se cară şi apă cu maşinile şi se intervine cu utilaje care stopează extinderea flăcărilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, lt Mădălina Epure.

Un alt incendiu a izbucnit în zona localităţii argeşene Sălătrucu, pe aproape două hectare de vegetaţie uscată, cu buturugi de copaci, într-o zonă de abrupt, cu o înclinare de 80 de grade, iar pompierii, voluntarii SVSU şi silvicultorii au reuşit să stingă cea mai mare parte a flăcărilor, care se manifestă disparat, cu intensitate scăzută.

„Intervenţia de la incendiul din comuna Sălătrucu, Muntele Frunţii, Punctul Dosul Frunţii a limitat mult proporţiile focului. Incendiul s-a manifestat pe o suprafată de aproximativ două hectare de vegetaţie uscată şi buturugi. Pentru stingere au intervenit un ofiţer şi zece subofiţeri de la Detaşamentul de Pompieri Curtea de Argeş, 20 de lucrători silvici şi 13 voluntari de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgentă Sălătrucu. Este un perimetru de aproape două hectare de vegetaţie şi buturugi de copaci, iar intervenţia a fost foarte dificilă întrucât sunt pante înclinate, la 80 de grade, dar nu mai este pericol de extindere, iar focul se manifestă disparat, în locuri diferite, cu intensitate din ce în ce mai scăzută”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, lt Mădălina Epure.

La ora transmiterii acestei ştiri, echipele de intervenţie rămân în cele două zone pentru a monitoriza incendiile, urmând ca în cursul zilei de joi să continue acţiunea de lichidare a flăcărilor.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
Edi Iordănescu a refuzat Arabia Saudită și FCSB: decizia antrenorului după oferta lui Gigi Becali
Capital.ro
Prețuri fixe la electricitate pentru următorii ani. Ce trebuie să știe consumatorii înainte de alegere oferta
Playtech.ro
Ai frânat imediat ce ai văzut radarul. Este deja prea târziu? De la ce distanță poate fi măsurată viteza mașinii
Adevarul
„Rusia ne caută punctele slabe“. Moscova ar putea folosi împotriva Marii Britanii propria sa tactică de război, avertizează șeful Marinei Regale
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Maria, o creatoare de conținut de 22 de ani, s-a stins din viață în mod fulgerător. Ce videoclip postase cu doar câteva zile înainte
iamsport.ro
Bombă! Adrian Ilie vrea să susțină financiar o echipă de tradiție: 'Am avut deja discuții cu oameni de afară'
MediaFlux
Femeia din spatele lui Siegfried Mureșan. Cu ce se ocupă soția lui, Cătălina Manea Foto
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte