Scandal de amploare între Ministerul Educaţiei şi Universitatea din Bucureşti

Ministerul Educației intervine în scandalul repartizării locurilor in universități cu un atac puternic la Universitatea din București.
Romania TV
12 apr. 2018, 09:24
Scandal de amploare între Ministerul Educaţiei şi Universitatea din Bucureşti

„În cadrul Universității din București sunt dezvoltate mai degrabă programe pentru a crea norme”, acuză Ministerul, care analizează în detaliu locurile ocupate la licență, master și doctorat și vorbește despre „rezultate nesatisfăcătoare”.

Într-un comunicat remis HotNews.ro, Ministerul Educației spune că raportul dintre numărul de profesori titulari și norme „este mult sub” limita minimă impusă de Agenția care acreditează programele de studiu universitare.

„Surprinzător, însă, deși acest raport este de ani buni mult sub limită, ARACIS a acordat acestei instituții de învățământ superior, la cea mai recentă evaluare instituțională, calificativul „Grad de încredere ridicat”, spune Ministerul Educaţiei. 

Rectorul Universităţii Bucureşti susţine că premierul României, Viorica Dăncilă, şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, au tăiat, „fără o justificare raţională”, din numărul de locuri alocate pentru admiterea la facultate, la master sau la doctorat, astfel, universitatea pierzând milioane de lei. Aceeaşi acuzaţie îi este adusă şi ministrului Educaţiei, Valentin Popa.

„Cu ură şi cu răzbunare, dl. Ministru Popa, alături de colegii săi de partid, dl. Dragnea şi d-na Dăncilă, au tăiat drastic din locurile la admitere ale celor mai vechi şi mai prestigioase universităţi românesti, universităţile din Consorţiul Universitaria, şi le-au împărţit cu generozitatea boierilor medievali noilor cetăţi de scaun ale învăţământului universitar românesc. Este lipsită de orice justificare raţională scăderea arbitrară a numărului de locuri repartizate Universităţii din Bucureşti pentru anul universitar 2018 – 2019, pe toate cele trei cicluri de studii”, se arată într-o scrisoare deschisă transmisă de rectorul Mircea Dumitru.

Potrivit acestuia, la studiile de licenţă, Universitatea pierde 60 de locuri faţă de anul precedent, la master sunt alocate cu 334 de locuri mai puţin, iar l-a doctorat, au fost „tăiate” 59 de locuri, cu 17% mai puţin decât în anul universitar 2017-2018.

Mircea Dumitru precizează că pierderea acestor locuri însemnă bani mai puţini la bugetul Universităţii. Astfel, la doctorat, reducerea va avea un impact de peste 3,6 milioane de lei, în timp ce la master şi la licenţă, suma pe care instituţia de învăţământ o va pierde este de 5,4 milioane de lei.

„Trebuie să le spunem studenţilor noştri, absolvenţi de licenţă sau de master (…) că din grija partidului, începând din toamnă, locurile lor se duc la universităţi locale, înfiinţate după 1989, universităţi al căror prestigiu abia dacă poate trece dincolo de limitele propriei regiuni. Şi atunci, nu putem decât să le facem o “modestă propunere” studentelor şi studenţilor noştri: din toamnă, să se ducă să îşi facă masteratul sau doctoratul la tractoare, păduri sau ingineria motostivuitoarelor. Fără ifose de ştiinţe umaniste. Oricum, pentru a conduce România, îţi trebuie, mai nou, diplomă de inginer, luată de la universităţi de anticameră politică”, mai reiese din scrisoarea rectorului”, mai reiese din scrisoarea rectorului.

Din Consorţiul Universitaria fac parte cinci dintre cele mai vechi universităţi din ţară: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Academia de Ştiinţe Economice din Bucureşti, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi Universitatea din Bucureşti.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Soția lui Costel Corduneanu tună și fulgeră! Ce s-a întâmplat după moartea lui: ”S-ar putea să se trezească balaurul” | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Orașul mare din Europa, vizitat de foarte mulți români, care se confruntă cu o invazie de gândaci. Insectele au ajuns și în terase sau pe pereții caselor
Capital.ro
Schimbare în Codul Rutier 2025. Permis suspendat pentru 4 ani și dosar penal
Playtech.ro
Județul din România cu fenomene geologice unice în lume. Cei care ajung aici spun că peisajul nu pare de pe Pământ
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Primul lider din istorie care vorbește oficial despre ieșirea țării sale din NATO: „Neutralitatea ar putea fi mai bună”
wowbiz.ro
Irinel Columbeanu, de negăsit! Nimeni nu reușește să dea de fostul afacerist de zile întregi. Ce spune patronul azilului din Ghermănești despre întreaga situație?
Spynews
Cod galben de caniculă în 13 județe și în București. Harta zonelor în care temperaturile cresc până la 36 de grade Celsius
Spynews
Claudia Pătrășcanu nu se lasă! După ce a pierdut procesul cu Bianca Drăgușanu, cântăreața își încearcă încă o dată norocul în instanță
Evz.ro
Reclamațiile vecinilor aduc mari amenzi. Nu risca să plătești usturător
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu controversat. Ea e psihologă de 26 de ani, iar el e un milionar de 64 de ani
kanald.ro
Ies la lumină noi detalii din ancheta crimei din Lipănești. De câte ori a apelat tânăra ucisă cu toporul la ajutorul autorităților
Cancan.ro
BREAKING | Delia Gaspar a murit într-un accident rutier cumplit, la doar 34 de ani 😢
Playsport.ro
Creaturi parcă de pe altă planetă au fost descoperite în adâncuri și se hrănesc cu metan, un...
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care își vând mașina. Actul de care are nevoie noul proprietar pentru înamtriculare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
stirilekanald.ro
Delia a fost omorâtă! Cei doi copii ai săi au fost martorii momentelor tragice! Imaginile groazei, din locul în care femeia și-a dat ultima suflare
Data la care vor fi reîncărcate cardurile sociale 2025: Suma de bani pe care urmează să o primească românii
MediaFlux
Ajutoare pe card pentru 3,5 milioane de gospodării. Anunț oficial de la Ministerul Energiei
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Începe Programul Rabla 2025: cum te poți înscrie și câți bani poți obține