Academia Română, executată silit

Academia Română a fost executată silit de un avocat cu care forul a încheiat, în 2006, un contract pentru asistenţă juridică şi care a şi vândut, între timp, la licitaţie publică o suprafaţă de 3.418,5380 de hectare teren cu vegetaţie forestieră, proprietate a instituţiei.
Alina Costache
13 apr. 2018, 12:38
Academia Română, executată silit

Potrivit unui comunicat, pe 27 iulie 2006, Fundaţia Patrimoniu, în baza aprobării Biroului Prezidiului Academiei Române, a încheiat cu avocatul Lucian Pitaru contractul de asistenţă juridică nr. 28, ce avea ca obiect servicii avocaţiale pentru reprezentarea Academiei în recuperarea unor terenuri cu vegetaţie forestieră, donate de surorile Maican, Academiei Române, în baza aprobării Biroului Prezidiului Academiei Române din 25 iulie 2006.

Contractul cu Pitaru prevedea un onorariu lunar şi un onorariu de succes într-o cotă procentuală de 15% din întinderea drepturilor câştigate. Contractul a fost denunţat unilateral de Academia Română, întrucât succesul nu a fost atins, iar pe rolul Tribunalului Bucureşti a fost promovat dosarul nr. 33192/3/2017 având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului în cauză.

Pentru plata în natură a pretinsului onorariu de succes, avocatul Lucian Pitaru a executat silit Academia Română, în perioada 2014 – 2018, iar, prin executorul judecătoresc Porojnicu Adrian, a scos la vânzare de şapte ori suprafaţa de 3.418,5380 ha teren cu vegetaţie forestieră, potrivit aceluiaşi comunicat.

Pe 28 februarie 2017, executorul judecătoresc Porojnicu Adrian a scos la vânzare suprafaţa de 3.418,5380 ha teren cu vegetaţie forestieră şi, deşi la acel moment executarea silită era suspendată – prin încheierea din data de 24 februarie 2017 a Judecătoriei Pătârlagele, din dosarul nr. 358/277/2016 -, a întocmit procesul-verbal de adjudecare prin care declara ca adjudecatar Cabinet de Avocat Lucian Pitaru, prin reprezentant Lucian Pitaru, pentru suma de 40.227.692 lei.

Judecătoria Pătârlagele, în dosarul 729/277/2017, a constatat că „întreaga procedură de licitaţie publică de vânzare publică a terenului din data de 28.02.2017, ca şi procesul-verbal încheiat la finalul acestuia, în aceeaşi dată sunt nelegale” şi, pe cale de consecinţă, a dispus „anularea procesului-verbal de licitaţie încheiat la data de 28.02.2017 în dosarul execuţional nr. 268/2014 al BEJ Porojnicu Adrian, precum şi a actului subsecvent, proces-verbal din data de 28.03.2017 întocmit de acelaşi executor judecătoresc”.

Pentru aceste fapte, DNA Ploieşti efectuează cercetări în dosarul nr. 49/P/2017.

Pe 5 aprilie 2018, la cererea avocatului Lucian Pitaru, la sediul Biroului Executorului Judecătoresc Porojnicu Adrian din municipiul Buzău, a fost scoasă la vânzare suprafaţa de 3.418,5380 ha teren cu vegetaţie forestieră, proprietatea Academiei Române şi adjudecată de firma BPW FOREST MUNTENIA SRL, pentru suma de 41.602.584,85 lei.

Firma a fost înfiinţată în data de 08 februarie 2018, reprezentată legal prin administratorii, Schuster Karl Martin şi Kurt Otrin.

A fost sesizat Consiliul de Onoare al Academiei Române cu privire la această situaţie care afectează grav interesele şi imaginea Academiei Române, potrivit comunicatului instituţiei.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Prima plecare de la U Craiova, după 1-5 cu Dinamo! Oltenii îi caută înlocuitor. Exclusiv
Capital.ro
România, în fața unei posibile crize a carburanților. Dumitru Chisăliță avertizează. Ce se poate întâmpla cu motorina în următoarele săptămâni
Playtech.ro
Cele mai populare prenume din România. Numele care se află în top de zeci de ani
Adevarul
„Cel mai bine păstrat secret din Europa”. Insula spectaculoasă din Italia, alternativa ieftină la Coasta Amalfi
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
Fostul mare mijlocaș al Stelei a refuzat-o de două ori pe Dinamo: ”A venit Mircea Lucescu să mă convingă”
MediaFlux
A treia dronă rusească doborâtă de MApN după ce a intrat pe teritoriul României. Președintele Nicușor Dan, anunț de ultim moment
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România