Bashar al-Assad anunţă că va „continua să lupte să învingă terorismul”, după ce SUA şi aliaţii săi au bombardat Siria

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a declarat sâmbătă că este mai hotărât ca oricând să "lupte împotriva terorismului" în Siria, după atacurile occidentale din cursul nopţii asupra unor instalaţii militare ale regimului său ca represalii la un presupus atac chimic, relatează AFP.
Romania TV
14 apr. 2018, 10:47
Bashar al-Assad anunţă că va

„Această agresiune nu face decât să întărească hotărârea Siriei de a continua să lupte şi să învingă terorismul, pe fiecare parcelă de teritoriu”, a spus Assad într-o convorbire la telefon cu omologul său iranian Hassan Rohani, conform preşedinţiei siriene, scrie Agerpres.

Atacurile au fost lansate de SUA, Franţa şi Marea Britanie ca represalii la un presupus atac chimic la 7 aprilie în oraşul Douma, ultimul bastion rebel din Ghouta de Est, în apropiere de Damasc.

Conform unor echipe de salvare prezente la faţa locului, acest atac a făcut cel puţin 40 de morţi. Regimul sirian, apărat de aliaţii săi rus şi iranian, a negat orice responsabilitate, spunând că este vorba de „fabricaţii” din partea rebelilor.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Sondaj INSCOP. Cine cred românii că va fi golgheterul CM 2026
Capital.ro
Se schimbă calculele pentru pensii. Decizia intră în vigoare de la 1 iulie. Cum va fi influențat stagiul de cotizare
Playtech.ro
Hainele din cauza cărora nu ţi se permite accesul în avion. La ce să fii atent vara aceasta când pleci în concediu
Adevarul
Cele mai înfiorătoare castele din Transilvania. Locuri desprinse parcă din „Dosarele X”, cu secrete întunecate
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada M1 din Ungaria. Opt persoane și-au pierdut viața după ce un șofer ar fi adormit la volan, iar un microbuz s-a lovit de un convoi
iamsport.ro
De ce nu și-ar fi atins legenda Stelei ”cu tehnica extraordinară” potențialul: ”Putea să fie la un nivel foarte ridicat!”
MediaFlux
Horoscop financiar pentru weekendul 13-14 iunie 2026. Cele patru zodii care vor primi o sumă mare de bani
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți