Peste 200 de migranţi africani ilegali, eliberaţi din închisoare în Israel

Peste 200 de migranţi ilegali africani, deţinuţi într-o închisoare în sudul Israelului, vor fi eliberaţi duminică, în urma unei hotărâri a Curţii Supreme, au anunţat serviciile de imigrare israeliene, citate de Agerpres.
Romania TV
15 apr. 2018, 15:05
Peste 200 de migranţi africani ilegali, eliberaţi din închisoare în Israel

Autorităţile israeliene au transferat în februarie la închisoarea Saharonim migranţi din Eritreea, deţinuţi până atunci la centrul din Holot, situat nu departe de închisoare, şi care au refuzat să părăsească Israelul.

„Întrucât negocierile între statul Israel şi o ţară terţă (pentru a primi migranţii) sunt încă în curs de desfăşurare şi în conformitate cu o hotărâre (recentă) a Curţii Supreme, migranţii reţinuţi în închisoarea Saharonim vor fi eliberaţi în cursul zilei” de duminică, au anunţat serviciile de imigrare într-un comunicat.

Curtea Supremă a ordonat săptămâna trecută eliberarea migranţilor, în contextul în care niciun acord nu fusese încheiat între Israel şi o ţară terţă gata să primească migranţi.

Uganda a anunţat vineri că are „în vedere” să primească pe teritoriul său circa 500 de migranţi din Eritreea şi Sudan aflaţi ilegal în Israel şi pe care guvernul de la Tel Aviv intenţionează să-i expulzeze.

Guvernul premierului israelian Benjamin Netanyahu, cel mai de dreapta din istoria Israelului, vrea să expulzeze mii de eritreeni şi sudanezi intraţi ilegal în ţară. Executivul israelian le-a propus pentru a pleca „în mod voluntar” câte o sumă de 3.500 de dolari (2.800 de euro), ei fiind ameninţaţi că vor fi arestaţi şi vor sta la închisoare până când vor accepta să părăsească ţara.

Cu toate acestea, autorităţile nu au indicat spre care ţări ar putea fi expulzaţi migranţii, ştiindu-se că Israelul recunoaşte tacit că ei nu pot fi trimişi înapoi în Sudan sau în Eritreea.

Organizaţii neguvernamentale israeliene asigură că au fost încheiate acorduri cu Uganda şi Rwanda, ceea ce părţile interesate au negat în mai multe rânduri.

Planul de expulzare al guvernului israelian a suscitat numeroase critici, în special din partea Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite (UNHCR), dar şi în Israel, unde decizia a fost criticată de supravieţuitori ai Holocaustului şi de o parte a societăţii civile.

La începutul lui aprilie, Netanyahu a acceptat să anuleze programul de expulzări, asigurând că un acord cu ONU ar permite transferarea migranţilor în „ţări dezvoltate cum ar fi Canada, Germania sau Italia”.

Dar a făcut un viraj după aceea, anulând acordul cu ONU, la presiunea elementelor cele mai dure din cadrul coaliţiei sale. Potrivit autorităţilor israeliene, în Israel locuiesc în prezent 42. 000 de migranţi africani.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Unde trebuie să păstrezi pâinea ca să nu se usuce. Așa rămâne proaspătă mai mult timp
Fanatik.ro
Detaliul spectaculos de pe biletele și abonamentele fanilor Universității Craiova! Ce ascunde fiecare sector de pe „Ion Oblemenco”
Capital.ro
Comerțul ilegal cu tutun ia amploare în Europa. Ce au descoperit auditorii europeni în România
Playtech.ro
Elevii și studenții pot rămâne fără pensia de urmaș dacă nu depun acest document. Ce trebuie să facă pentru a primi în continuare banii
Adevarul
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
wowbiz.ro
Ilie Năstase, dezvăluiri după incidentul conjugal! Ce s-a întâmplat, de fapt, întrel el și soția lui: „M-am certat de o mie de ori cu ea și spune că am fost agresiv”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nivelul Dunării ajunge la un nou minim istoric! Ce spun specialiștii despre scăderea continuă a fluviului
iamsport.ro
A plecat de la FCSB și nu a uitat declarațiile lui Becali: ”A zis că sunt vai de mama mea. Despărțirea de mine s-ar fi putut face într-un alt mod”
MediaFlux
Sărbătoare în Calendarul Ortodox. Sfinții prăznuiți pe 9 septembrie 2026
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului