„Gata! Mă retrag de la Steaua! O să dau un comunicat oficial”. Decizie de ultimă oră a lui Becali

Gigi Becali crede că de acum înainte șefii de la Casa Fotbalului ”îi vor pune  pumnul în gură”, așa că a luat această decizie pentru a se putea exprima în voie și pe viitor.
Alina Costache
19 apr. 2018, 05:37

Gigi Becali (59 de ani) a fost unul dintre cei mai dezamăgiți oameni de fotbal, după ce Răzvan Burleanu (33 de ani) a fost reales în fruntea Federației Române de Fotbal. După ce a spus, la ”Digi Sport Special”, că ”românul se vinde pe două chiftele”, latifundiarul a luat o decizie radicală mai târziu. Gigi Becali a anunțat public faptul că se retrage din fotbal și că, în acest sens, va și da un comunicat oficial.

Vestea, care a căzut ca un trăsnet, l-a făcut mai apoi pe Becali să-și nuanțeze discursul și să spună de fapt că prin decizia sa nu vrea altceva decât să protejeze clubul de eventuale represalii pe care le-ar putea primi el din partea conducerii FRF. Omul de afaceri a dezvăluit și cui va preda rolul pe care îl are la FCSB.

Gigi Becali, DISTRUS după alegerile de la FRF. Mesaj ŞOC transmis lui Răzvan Burleanu

”Nu mă mai implic, nu mai am niciun fel de tangență. Vasile Geambazi va lua cheile de la mine. Atât timp cât se întâmplă ce se întâmplă în fotbal, când e votat un om ca Burleanu, eu nu mai am de-a face. Am luat această hotărâre. Mâine apare comunicatul.

Clubul va trimite la Federație și la Ligă hotărârea mea, ca să nu mai fiu considerat factor de decizie la Steaua. Asta am decis, după ce a ieșit Burleanu președinte. Dacă vreți este și un protest, dacă ne comandă fotbalul feminin și futsalul… Nu mai vreau să mă pronunț și să fac păcate. Un lucru este clar. E clar că (nr. – Răzvan Burleanu) a avut sprijin și de la dânșii (n.r. – SRI). Eu spun ce am citit. E clar că s-a folosit și de funcție”, a spus Becali, pentru Antena 3.

Becali crede că de acum înainte șefii de la Casa Fotbalului ”îi vor pune  pumnul în gură”, așa că a luat această decizie pentru a se putea exprima în voie și pe viitor.

”Uite că și la fotbal vă controlăm. Ca să ne demonstreze că ne controlează în toate domeniile de activitate, uite vă pun și șef la FRF (n.r. – serviciile). Mă retrag, de ce? Că ei pot spune așa, treci la Comisii, te depunctăm. Uite că nu poți, m-am retras. Eu nu mai sunt la Steaua, e familia mea. Nu mai finanțez, nu mai am nicio legătură. Este oficial. M-am retras, ca să pot spune ce vreau eu. Ei vor să pună pumnul în gură”, a mai spus Becali.

De fapt, Becali nici acum nu figurează în acte ca fiind șef la FCSB. Și, totuși, el este cel care conduce totul și nicio decizie importantă nu se ia în cadrul clubului fără acordul său.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Florin Prunea s-a întâlnit cu Dan Petrescu la Mamaia. A urmat un dialog incredibil: ”Tu ești sănătos la cap?” / ”Ce vrei să fac?”
Capital.ro
Alexandru Nazare vine cu vești despre pensii și CASS. Ce se întâmplă cu indexarea și contribuția pentru mame
Playtech.ro
Mai mulţi turişti din Grecia au ajuns la spital după ce au fost muşcaţi de peștele-iepure. Cum arată şi la ce să fii atent
Adevarul
Subiectele de la Evaluarea Națională 2026, publicate pe rețelele sociale în timpul examenului
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
Uluitor! Florin Prunea s-a întâlnit recent cu Dan Petrescu și a rămas șocat: 'Am început să plâng. Știți ce făcea la masă?'
MediaFlux
Scrisoarea celor 23 din PNL: Aripa Veștea respinge ultimatumul lui Bolojan și cere încetarea „linșajului politic” intern
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?