Atacatorul din Toulouse a efectuat apeluri telefonice către 20 de ţări, printre care şi România

Mohamed Merah, autorul atacurilor din Toulouse şi Montauban din martie, a efectuat mai multe apeluri telefonice în perioada 2010-2011, în timpul călătoriei în Afganistan şi Orientul Mijlociu, către numere din 20 de ţări, între care şi România.
Romania TV
24 aug. 2012, 08:05
Atacatorul din Toulouse a efectuat apeluri telefonice către 20 de ţări, printre care şi România

Mohamed Merah nu avea un număr de telefon propriu. Pentru a scăpa de supravegherea poliţiei, el şi-a procurat unul pe care l-a trecut pe numele mamei sale, Aziri. Lista apelurilor face parte din documentele confidenţiale ale Direcţiei centrale de informaţii interne (DCRI), transmisă la 3 august unui număr de trei judecători din Paris, care instrumentează cazul, relatează Le Monde, în ediţia electronică

Aceste note ilustrează legăturile pe care tânărul în vârstă de 24 de ani le-a realizat în lume şi pun la îndoială argumentul avansat de directorul DCRI, Bernard Squarcini, potrivit căruia Mohamed Merah s-ar fi „radicalizat singur” şi nu aparţinea „niciunei reţele”.

Astfel, una dintre cele 23 de note desecretizate parţial şi datată 26 aprilie 2011, menţionează 1.863 de comunicaţii între 1 septembrie 2010 şi 20 februarie 2011″. În această perioadă Merah a călătorit în mai multe ţări din Orientul Mijlociu şi Afganistan. El a efectuat în special 186 de apeluri către corespondenţi instalaţi în afara graniţelor franceze, în 20 de ţări diferite.

Detaliile arată că Mohamed Merah a contactat vocal sau prin SMS 94 de numere de telefon localizate în Egipt, unde se afla fratele său Abdelkader, în Algeria, unde sunt tatăl lui şi o parte din familie, dar şi în Maroc, Marea Britanie, Spania, Coasta de Fildeş, Kenya, Croaţia, România, Bolivia, Thailanda, Rusia, Kazahstan, Laos, Taiwan, Turcia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Israel şi Butan.

DCRI a identificat cu siguranţă unii dintre aceşti interlocutori, afirmă Le Monde, dar piesele transmise magistraţilor, care au fost desecretizate parţial de ministrul de Interne Manuel Valls, nu spun nimic.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Karlo Muhar rupe tăcerea: „Şi eu am fost surprins de câţi bani mi-a oferit patronul Varga ca să NU merg la FCSB! Aşa am ajuns la CFR Cluj cu cel mai mare salariu din SuperLiga.” Exclusiv
Capital.ro
Prognoza meteo pentru toamnă: ce indică calendarul pe 100 de ani pentru septembrie, octombrie și noiembrie 2026
Playtech.ro
Ai văzut pomi cu trunchiul învelit în alb? Motivul pentru care grădinarii fac asta toamna
Adevarul
De ce mulți sași lasă Germania pentru România după zeci de ani. „Plecasem cu alte idealuri în 1990. Situația nu mai este ca atunci”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
Atacantul a refuzat oferta de la FCSB și a semnat cu rivala roș-albaștrilor pe un salariu mai mic: ”Dacă nu dădeam gol, mă dădea Becali afară!”
MediaFlux
Bulgaria a luat fața României și a devenit lider mondial! Creștere de 23% într-o lună
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat