Protest la Oltchim: Peste de 500 de angajaţi vor fi trimişi în şomaj tehnic

Un număr de 250 de salariaţi ai Diviziei Petrochimice Bradu din cadrul Combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea au protestat, vineri, în faţa unităţii din Piteşti, întrucât peste 500 angajaţi vor fi trimişi în şomaj tehnic, protestatarii plecând apoi spre Râmnicu Vâlcea, unde vor continua acţiunea.
Romania TV
24 aug. 2012, 09:30
Protest la Oltchim: Peste de 500 de angajaţi vor fi trimişi în şomaj tehnic

Potrivit liderului de sindicat Marian Dumitru, oamenii sunt nemulţumiţi că vor fi trimişi în şomaj în perioada 27 august – 30 septembrie, dar şi pentru că nu şi-au primit salariile pe ultima lună şi nici bonurile de masă pe ultimele patru luni.

„Lumea a primit decizia ieri (n.r. – joi), ne-am hotărât să protestăm azi în faţa unităţii, iar oamenii au decis să mergem şi la Râmnicu Vâlcea pentru a protesta şi a ne întâlni cu conducerea pentru a vedea ce e de făcut. E practic un şomaj tehnic mai mare de o lună care ne îngijorează, iar oamenii sunt supăraţi şi de faptul că nu şi-au primit banii pe ultima lună, dar nici bonurile de masă pe ultimele patru luni”, a declarat preşedintele sindicatului Marian Dumitru.

Protestatarii s-au adunat în faţa unităţii din Piteşti, unde au huiduit şi au fluierat, scandând „Hoţii”, „Jos Roibu” şi „Jos conducerea”.

Oamenii sunt speriaţi de decizia de trimitere în şomaj şi de faptul că se întârzie privatizarea Oltchim.

„Vine toamna, încep şcolile, avem rate la bănci, nu avem cu ce plăti utilităţile locuinţelor, iar noi suntem într-o nelinişte totală şi nu ştim ce vom face mâine. Iar acum ne trimit şi în şomaj tehnic după ce nu ne-au dat banii în ultima lună şi nici bonurile de masă pe ultimele patru luni, iar privatizarea se tergiversează, azi vine un investitor, mâine altul şi tot aşa şi nu se rezolvă nimic. Iar noi o să murim de foame!”, a declarat un protestatar.

Ulterior, cei 250 de angajaţi ai Diviziei Petrochimice Bradu au plecat spre Râmnicu Vâlcea, cu patru autobuze şi patru microbuze, pentru a protesta în faţa Combinatului Oltchim, dar şi pentru a discuta cu conducerea unităţii.

Combinatul Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT) va trimite în şomaj tehnic un număr de 506 de angajaţi, în perioada 27 august-30 septembrie,d in cauza lipsei capitalului de lucru necesar repornirii activităţii de petrochimie de la Piteşti.

„Ca urmare a lipsei capitalului de lucru necesar repornirii activităţii de petrochimie de la Piteşti, Consiliul de Administraţie în şedinţa din data de 22 august a decis (…) să suspende contractele individuale de muncă (trimiterea în şomaj tehnic) pentru perioada 27 august – 30 septembrie 2012 pentru 506 salariaţi ce-şi desfăşoară activitatea în cadrul Diviziei Petrochimice din comuna Bradu, judeţul Argeş”, se arăta într-un raport al companiei remis Bursei.

În această perioadă salariaţii vor beneficia de o indemnizaţie de 80% din salariul de bază. Numărul de salariaţi ai companiei a scăzut uşor în primele şase luni, de la 3.468 la 3.348.

Spynews
Ce se știe despre criminalul din Sibiu, tânărul care și-a ucis iubita de 21 de ani! Bărbatul consuma substanțe interzise
Bzi.ro
Este vestea momentului despre marele maestru: Medicii au explicat care este starea lui Florin Piersic
Fanatik.ro
Meseria bine plătită pe care nimeni nu vrea să o facă. Salariile pot ajunge și la 6000 de lei pe lună
Capital.ro
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Playtech.ro
Vestea momentului despre Ion Iliescu! S-a anunţat direct, fără prea multe cuvinte. Era de aşteptat
DailyBusiness
Informația momentului despre salariul minim! Cum va fi stabilită formula de calcul
Adevarul
Cum a fost convinsă o tânără să renunțe la școală și la familie pentru a se prostitua. „Era o mașină de făcut bani”
Spynews
Marius Elisei, absent total din viața fiicei sale! Ce spune Oana Roman despre relația dintre Isabela și tatăl ei / FOTO
Spynews
Anunț ANM! Cod galben de ceață densă în România. Care sunt județele afectate
Evz.ro
Vreme îi ia prin surprindere și pe meteorologi. Ce se întâmplă de Constantin și Elena
Impact.ro
Te CRUCEȘTI! Cum arată divele din showbiz FĂRĂ MACHIAJ! Unele sunt HORROR
Prosport.ro
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată impecabil la 66 de ani
wowbiz.ro
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Cancan.ro
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Playsport.ro
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
kanald.ro
Patrocle este în continuare de negăsit! Cățelul dispărut în luna martie este căutat în tot Bucureștiul: Recompensa a fost mărită la 6.000 de lei
Capital.ro
Devine ilegal în TOATĂ ROMÂNIA. NU se va mai putea face acest lucru sub NICIO FORMĂ
StirileBZI
Începe „Litoralul pentru toţi” în 31 mai! Tarifele încep de la 35 de lei pe noapte
Prosport.ro
FOTO. I-a luat actriței din filmele pentru adulți un inel de logodnă de 1.000.000 de dolari și la câteva zile s-a despărțit de ea!
stirilekanald.ro
Breaking news despre Florin Piersic!
substantial.ro
Căsătorie în secret pentru celebra mezzosoprană Andreea Ilie: S-a unit în taină cu iubitul ei, Virginio Dell Uomo!
MediaFlux
Sfinții CONSTANTIN și ELENA. Ce nume sărbătorim astăzi
Shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'