Liviu Dragnea participă, luni şi marţi, la Conferinţa preşedinţilor de parlamente din statele membre UE, la Tallinn

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, va participa, luni şi marţi, la Tallinn, în Estonia, la Conferinţa preşedinţilor de parlamente din statele membre ale Uniunii Europene.
Romania TV
22 apr. 2018, 07:59
Liviu Dragnea participă, luni şi marţi, la Conferinţa preşedinţilor de parlamente din statele membre UE, la Tallinn

Acest eveniment este organizat „în marja preşedinţiei estone a Conferinţei preşedinţilor de parlamente din UE”, potrivit unui memorandum aprobat de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor.

Din delegaţia română condusă de Dragnea vor mai face parte vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Gabriel Vlase, secretarul general al instituţiei, Silvia Mihalcea, şi directorul general al Cabinetului preşedintelui Camerei Deputaţilor, Anca Mihaela Spiridon.

„Pe ordinea de zi a conferinţei figurează sesiuni de prezentări şi dezbateri cu privire la viitorul UE şi securitatea şi apărarea în Europa”, se mai arată în document.

Toate cheltuielile aferente deplasării vor fi suportate din bugetul Camerei.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
O bătrână a izbucnit în plâns, după ce Poliția Locală i-a împrăștiat fructele și legumele pe trotuar, în Sectorul 1. Imagini revoltătoare
Fanatik.ro
„Colegul meu de bancă a fost împușcat! Două gloanțe în cap”. Dezvăluire șocantă a lui Meme Stoica. Exclusiv
Capital.ro
Lege la bloc în 2026. Proprietarii sunt obligați să plătească în acest caz. Nu contează la ce etaj locuiesc
Playtech.ro
La ce temperatură trebuie setat frigiderul la sfârșitul verii. Treapta care poate crește inutil consumul
Adevarul
Tradiții de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Este zi de post aspru pentru ortodocși
wowbiz.ro
Iubita lui Andrei Bordeianu, mesaj sfâșietor în mediul online! Influencerul a fost implicat într-un grav accident: „O să aprind o lumânare pentru tine…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Jurnalista Brîndușa Armanca s-a stins din viață la 72 de ani. A format generații de ziariști
iamsport.ro
Imagini uluitoare! Grecii au găsit-o pe Bernadette Szocs pe 'Insula Milionarilor'. Nicole Kidman a fost și ea acolo
MediaFlux
Bani în plus la pensie pentru anii de facultate și armată. Legea Pensiilor prevede cât valorează
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat