Blaga nu mizează pe o alianţă pre-electorală cu UDMR

Liderul democrat-liberalilor, Vasile Blaga, nu crede că UDMR ar putea accepta o alianţă pre-electorală, precizând vineri, la Zalău, că alianţa electorală de centru-dreapta, din care face parte şi PDL, va fi constituită până la mijlocul lui septembrie, având în componenţă patru partide, anunţă Agerpres.
Romania TV
24 aug. 2012, 19:08
Blaga nu mizează pe o alianţă pre-electorală cu UDMR

Noi nu am avut nici cu UNPR, nici nu UDMR decât alianţe post-electorale şi nu cred că maghiarii vor dori vreodată, cât funcţionează ca şi UDMR, alianţe pre-electorale. Noi am avut alianţă post-electorală cu UDMR. Noi discutăm aici de o platformă comună de centru-dreapta, de o alianţă electorală. Nu putem face, deşi ne-am fi dorit, o alianţă politică, nu mai este timp. Paşii în justiţie sunt foarte lungi pentru a crea o alianţă politică. De aceea mergem pe o alianţă electorală, compusă, în acest moment, din PDL, Partidul Noua Republică, PNŢCD şi, de săptămâna viitoare, de încă un partid, pentru că există această intenţie a Iniţiativei Civice de Centru Dreapta, condusă de domnul Ungureanu, de a se transforma, de a fuziona cu un partid existent, şi atunci vor fi patru partide la masă”, a declarat sursa citată.

Vasile Blaga a subliniat că alianţa de centru-dreapta va fi funcţională până la mijlocul lunii septembrie.

„În ceea ce priveşte stadiul alianţei politice de centru-dreapta, suntem pe un drum bun. Am avut trei întâlniri, a patra aseară cu preşedinţii şi părerea noastră este că pe la mijlocului lui septembrie lucrurile vor fi încheiate din punct de vedere al constituirii. De altfel, săptămâna viitoare, miercuri, 29 august, manifestul politic va fi lansat de către cele trei plus una formaţiuni, pentru că vor fi patru până la urmă, la sediul Fundaţiei Creştin-Democrate. Se va intra în linie dreaptă. Au fost constituite toate grupurile de lucru: cele care se ocupă de laturile tehnice, cea care se ocupă, evident, de tot ceea ce înseamnă programul politic şi, nu în ultimul rând, de programul de guvernare. Lucrurile au fost deja puse la punct, se lucrează şi suntem convinşi că ne vom încadra, în jurul mijlocului lui septembrie, ca să putem să finalizăm această construcţie, astfel încât noi, în şedinţa naţional a Consiliului Naţional de Coordonare, aşa cum spune statul nostru, la sfârşitul lui septembrie s-o şi aprobăm”, a afirmat preşedintele PDL.

Reprezentanţi ai PDL, PNŢCD, Partidului Noua Românie, Iniţiativei Civice de Dreapta a lui M.R. Ungureanu şi ai Fundaţiei Creştin-Democrate au decis, miercuri, să formeze o alianţă electorală de centru-dreapta, preşedintele PDL Vasile Blaga precizând, despre conducerea formaţiunii, că va fi colegială.

Vasile Blaga a precizat, după întâlnirea reprezentanţilor celor cinci formaţiuni, că deocamdată în această alianţă sunt trei partide – PDL, PNŢCD şi Partidul Noua Românie, la care se adaugă mişcarea civică a lui Mihai Răzvan Ungureanu şi Fundaţia Creştin Democrată.

„Conducerea va fi colegială”, a adăugat Blaga, arătând că urmează să fie lansat un manifest, să fie stabilite sigla şi denumirea formaţiunii.

Preşedintele Partidului Noua Românie, Mihail Neamţu, a precizat că alianţa va fi condusă de patru copreşedinţi şi va fi formată o comisie de etică, aceasta urmând să fie condusă de Monica Macovei.

Macovei a precizat că această comisie va trece prin filtrul său toţi condidaţii alianţei pentru Parlament din perspectiva integrităţii şi competenţei, pentru un Parlament curat.

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
„Șumudică nu are ce căuta la FCSB!” Gigi Mustață, ferm: Edi Iordănescu, Rădoi sau Reghecampf, singurele opțiuni
Capital.ro
Pensii 2026. Muncești și plătești contribuții, dar nu primești aceste puncte. Regula din Legea pensiilor
Playtech.ro
Salariu de 3.000 de lei, chirie de 1.600. Calculul care arată de ce mulți români trăiesc de la o lună la alta: „Muncesc și nu mă aleg cu nimic”
Adevarul
Plaja unică din Europa unde femeile și bărbații nu au voie să stea împreună: un zid de 74 de metri îi separă de peste un secol
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi tineri de 18 și 19 ani și-au pierdut viața în urma unei tragedii rutiere în județul Prahova. Un adolescent de 15 ani a ajuns în spital
iamsport.ro
Decizia luată de Elena Ceaușescu împotriva Nadiei Comăneci din cauza relației cu Nicu Ceaușescu: ”A fost îngrijorată”
MediaFlux
Lege nouă pentru pensionari. Casa de Pensii e obligată să rezolve în termen scurt
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte