Bombe de câte 500 de kg descoperite în apropierea DN2, în apropiere de Focşani

Alte cinci bombe de aviaţie din al doilea război mondial, în greutate de aproximativ 500 de kilograme fiecare, au fost descoperite joi după-amiază la ieşirea din Focşani spre Goleşti, în apropierea DN 2 (E85), unde iniţial a fost descoperit către un localnic un singur proiectil.
Romania TV
26 apr. 2018, 13:34
Bombe de câte 500 de kg descoperite în apropierea DN2, în apropiere de Focşani

„Măsura opririi circulaţiei pentru scurte perioade de timp este instituită în scop preventiv, pentru efectuarea transportului, pe câmp, a proiectilelor găsite în zonă”, au precizat reprezentanţii Infotrafic.

La o primă evaluare, toate cele şase bombe descoperite au câte aproximativ 500 de kilograme. Bombele sunt cu trotil, adică un exploziv stabil, care nu se declansează la mişcare, ci doar prin amorsare cu alt exploziv.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Vrancea, Cristina Pârvu, bombele sunt în câmp, astfel că nu poate fi vorba despre evacuarea unor persoane, iar săpăturile continuă pentru că nu este exclus să mai fie găsite şi alte proiectile.

„A fost identificat un teren pe raza comunei Milcovul unde cele şase proiectile vor fi transportate în siguranţă şi dezamorsate. Două dintre proiectile au fost deja scoase în urma săpăturilor şi se continuă intervenţia pentru scoaterea celorlalte patru, iar misiunea colegilor mei continua pentru a vedea dacă în pământ mai sunt şi alte proiectile”, a declarant purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Christian Eriksen, la un pas de tragedie pentru a doua oară în 5 ani! Cum de a primit dreptul să mai joace fotbal după ce „a fost mort pentru câteva secunde” în 2021
Capital.ro
Se schimbă amenzile în România! Informația care ar putea dispărea definitiv din procesul-verbal
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu bagajele nerevendicate de pe Aeroportul Otopeni. Cât timp sunt păstrate și ce se întâmplă cu ele după un an
Adevarul
De ce apare miriapodul de casă și cât de periculos este „gândacul cu multe picioare”: riscurile mușcăturii și cum scapi de el din locuință
wowbiz.ro
Medic rezident găsit fără viață în Spitalul Floreasca. Care ar fi cauza morții. Alexandru Rogobete: „Dumnezeu să te odihnească în pace, drag coleg”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
U Cluj, șanse mari să își piardă unul dintre cei mai importanți jucători: ”Nu cred că va rămâne la noi”
MediaFlux
Cum arată și cu ce se ocupă fiica cea mare a lui Cabral. Inoke Ibacka se întreține singură la 23 de ani
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți