Viata dupa moarte. Povestirile unei asistente medicale

Iata care sunt experientele ei:

Leonora era pe moarte.

Avea 54 de ani si suferea de cancer, inoperabil. Statea in pat inconjurata de perne si de flori parfumate. Eram singure in camera.

„Doamna asistenta…”, imi zise la un moment dat, aratand spre coltul camerei. „… vedeti ingerul asta, care vine spre patul meu zambind. Mereu imi zambeste. Doamna asistenta… cand vad ingerul asta, credeti ca-l vad cu adevarat?”. Privirea ei era fixa si indreptata spre locul unde ar fi trebuit sa vad ingerul.

Alte articole

Ce salariu câștigă o asistentă medicală în 2026. Diferențe considerabile între lefurile de la stat și cele de la privat

Încă un caz șocant în domeniul medical. O asistentă de la Spitalul Județean din Sibiu a făcut infarct în timpul programului

Ceva din tonul Leonorei imi spunea ca a incercat sa-si convinga familia de existenta ingerului si n-a reusit…

Cu cativa ani inainte, la inceputurile carierei mele de asistenta de hospice, probabil ca as fi ezitat sa-i raspund la aceasta intrebare. Doar stiu foarte bine ce efecte au medicamentele si epuizarea asupra unui creier pe moarte. Dar in ziua aceea am stiut exact ce sa-i raspund. Stiam pentru ca, dupa ani si ani in compania unor oameni aflati la capatul drumului, am invatat sa vad altfel moartea. Stiam ca Leonora vede mult mai mult decat noi, ceilalti.

„Da. Chiar vezi acel inger, Leonora. Sta exact langa tine!”

Nu am planuit niciodata sa ajung asistenta de hospice. De fapt, cand am terminat scoala de asistente, in 1950, nici nu exista conceptul de hospice, programul oficial de ingrijire a bolnavilor in stadiu terminal. Ca asistenta medicala voiam sa vindec oamenii, sa-i salvez ca sa traiasca. Si nu sa fiu alaturi de ei cand mor. Daca m-ati fi intrebat atunci probabil ca as fi spus ca mai toti oamenii din jurul meu „Cat de deprimant trebuie sa fie sa ai de-a face cu moartea in fiecare zi?!”.

Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.