Ghişe propune o hotărâre prin care Parlamentul să constate că Băsescu a fost demis

Senatorul PNL Ioan Ghişe va propune, luni, în plenul reunit al celor două Camere, un proiect de hotărâre a Parlamentului prin care să se ia act de deciziile BEC şi CCR şi să se constate că preşedintele Traian Băsescu a fost demis de popor la referendum prin votul a peste 7,4 milioane de români, informează agenţia Agerpres.
Romania TV
25 aug. 2012, 19:51
Ghişe propune o hotărâre prin care Parlamentul să constate că Băsescu a fost demis

Această hotărâre vizează aplicarea articolului 10 din Legea referendumului în continuarea obligaţiei ce revine Parlamentului conform articolului 3 din Hotărârea 34 a Parlamentului, din 6 iulie, prin care Legislativul urmează să decidă procedura de urmat. Procedura de urmat este că prin decizia ei, CCR în loc să se pronunţe în privinţa constituţionalităţii procedurilor privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, s-a pronunţat asupra legalităţii referendumului, ori Curtea nu este competentă să facă aşa ceva”, a declarat, sâmbătă, Ioan Ghişe.

El a explicat că CCR a dat o „hotărâre în constatare” care vine în contradicţie cu decizia BEC, care a stabilit că referendumul s-a desfăşurat legal. „Hotărârile în constatare nu sunt executorii”, a subliniat Ghişe.

Liberalul a precizat că CCR trebuia să vegheze la respectarea procedurilor pentru organizarea referendumului şi că înainte de acest scrutin ar fi trebui să se pronunţe în cazul în care existau cazuri de neconstituţionalitate în cazul unor articole din lege.

„Referendumul este un moment al exercitării suveranităţii poporului. Nu pot şase oameni şi dacă sunt ei judecători de la mama Leone sau de la Curtea Constituţională să exercite suveranitatea în nume propriu, stabilesc ei că ce a votat poporul suveran nu este valabil, ei neavând competenţă decât pentru constituţionalitate, nu pentru legalitate. (…) Ce au făcut judecătorii este ceea ce se numeşte abuz de drept, adică au hotărât ceea ce ei nu au competenţă să hotărască. Ei hotărăsc în decizia Curţii cine pleacă, cine vine. Cine eşti tu în statul român – Constituţie republicană – să hotărăşti cine pleacă, cine vine?”, a spus senatorul PNL.

El a susţinut că prin decizia adoptată referitoare la referendumul privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu, judecătorii au comis mai multe infracţiuni, indicând uzurparea de calităţi oficiale, pronunţându-se pe chestiuni de legalitate în locul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, uzurparea suveranităţii poporului.

Ghişe a precizat că a înaintat proiectul spre consultare conducerii PNL şi parlamentarilor liberali şi că aşteaptă o decizie în acest caz. „Indiferent dacă îl susţin sau nu, eu îl depun luni la Parlament”, a subliniat senatorul PNL.

Proiectul de hotărâre propus de Ghişe şi remis AGERPRES prevede că Parlamentul a luat act de hotărârile BEC şi CCR, constată că sunt îndeplinite prevederile articolul 10 din legea 3/2000 a referendumului şi că preşedintele României a fost demis de către popor. De asemenea, proiectul prevede că legislativul constată că funcţia de preşedinte al României este vacantă, iar în termen de 90 de zile Guvernul va organiza alegeri pentru această funcţie.

DailyBusiness
Ramona Olaru, dezvăluiri despre relațiile din trecut. Cum a reușit celebra asistentă TV să evolueze pe plan personal
Spynews
Un celebru fotbalist român a purtat brățară de monitorizare dintr-o eroare! Fosta soție l-a reclamat, dar instanța i-a dat dreptate lui
Bzi.ro
Gina Pistol a pozat goală pe plajă! Imaginile au stârnit reacții aprinse! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Ce relații răsunătoare a avut Carlos Alcaraz, câștigătorul US Open 2025. Pe lista iubitelor s-ar afla și o româncă
Capital.ro
Giovanni Becali, despre Elena Udrea: Rol de supermafiot. Știe multe! N-a ciripit! Putea să dezmembreze toată ţara
Playtech.ro
Cât primește un copil ca pensie de urmaș după decesul unui părinte. Exemplu de calcul
Adevarul
Top 10 cele mai căutate mașini second hand. Pericolul din spatele ofertelor „bune”
wowbiz.ro
El este Răzvan, băiatul de 13 ani care a murit în fața școlii. Martorii povestesc cum au decurs ultimele clipe din viața sa
Economica.net
Şoseaua de mare viteză care va uni două oraşe din România. O construieşte "faraonul" Umbrărescu
Prosport.ro
FOTO. Imagini în costum de baie cu femeia care a construit un imperiu din nimic
kanald.ro
Bursele tăiate ar putea fi reintroduse în sistem. Anunțul făcut de ministrul Educației
Cancan.ro
Ce i-a spus asasinul lui Charlie Kirk tatălui său înainte să se predea. Tyler Robinson era mormon!
iamsport.ro
Iubitul Anamariei Prodan l-a ”înțepat” pe Mutu: ”Putea să fie noul Hagi, dar a ales să fie actualul nimeni”. Cum a reacționat ”Briliantul”
MediaFlux
Riscuri mari ca reforma lui Bolojan să nu dea rezultate. Ratingul de țară pentru România e tot prost
stirilekanald.ro
(P) Ghidul rebelului energetic: cum să îți reduci factura fără să renunți la Netflix și aer condiționat
substantial.ro
Angajații de la stat vor lucra mai mult în 2026! Zilele libere legale care ar putea fi eliminate de anul viitor