Şefii TVR, înregistraţi înjurând jurnaliştii postului public. Reacţia jurnaliştilor

O primă parte a unei anchete realizate de jurnalistul Dragoş Pătraru în ultimele şapte luni, „de când am aflat planul pe care noua conducere îl are cu TVR”, a fost publicată joi, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, pe platforma YouTube, unde mai multe înregistrări din discuţii cu Doina Gradea, preşedinte-director general al SRTv, şi Eduard Dârvariu, director TVR 1 şi producător executiv, relevă, spune el, acţiuni de intimidare, ameninţări şi cenzură.
Romania TV
03 mai 2018, 14:11
Şefii TVR, înregistraţi înjurând jurnaliştii postului public. Reacţia jurnaliştilor

UPDATE Jurnaliştii de la Ştirile TVR au semnat o luare de poziţie în care îi cer şefei TVR Doina Gradea să-şi ceară scuze pentru jignirile aduse reporteriţei postului public.

________________

Acordul semnat cu SRTv îi impune lui Dragoş Pătraru să nu vorbească „de rău” instituţia, cu excepţia situaţiei în care este vorba despre interesul public.

În înregistrarea video publicată joi pe YouTube, Dragoş Pătraru reclamă, în calitate de avertizor public: acţiuni de intimidare, ameninţări, cenzură, încălcarea valorilor şi normelor etie ale TVR, decizii editorile împotriva interesului public şi decizii financiare împotriva bugetului.

„Am comprimat foarte multe informaţii într-un filmuleţ, reducându-i în ultimele zile serios dimensiunea, pentru a arăta opinia pe care cei mai importanţi oameni ai SRTV – Doina Gradea (preşedinte director general) şi Eduard Dârvariu (Director TVR 1 şi producător executiv) – o au despre TVR, despre misiunea publică a televiziunii, despre legile care guvernează TVR, despre raportarea la putere şi despre jurnalism”, a scris jurnalistul pe blogul lui, preluat de News.ro.

El anunţă: „Tragem un serios semnal de alarmă cu privire la ce se întâmplă la televiziunea publică. Deşi e greu de spus în ce măsură, într-o societate cu totul strâmbă, un comportament aberant mai poate fi perceput ca atare”.

După ce Doina Gradea îl mustrează pe Pătraru că ar fi vorbit urât la adresa unui coleg, ea a spus despre o reporteriţă: „Este o tipă cu cap de porc. Nu poţi să o scoţi pe post. Dar, ok femeia”.

În plus, preşedinta SRTv susţine că unii dintre jurnaliştii instituţiei merită „pumni în gură” şi, mai mult, să le fi fost adus un şef din afară „ca să vă taie”.

„Am fost la toate comisiile care m-am chemat. (…) Nu vreau să spun de buget. TVR-ul va avea cel mai mare buget pe care l-a avut vreodată. Am pus investiţie, prima oară după 10 -12 ani, investiţii fabuloase în tehnică. TVR nu a mai avut niciodată aşa ceva! Puteau să nu ne dea”, spune Doina Gradea.

Ea afirmă şi că jurnaliştii merită prime, pentru munca lor. „Dar te trezeşti că un bou implică instituţia. Când a fost PNL-ul la guvernare, s-au luat de PNL, când a fost PD-ul, s-au luat de PD. Acum, când sunt ăştia, se iau de ăştia. Au o ură aşa. Hateri de profesie”.

De cealaltă parte, producătorul executiv al televiziunii publice, Eduard Dârvariu, afirmă într-o altă discuţie că Gradea este „speriată” pentru că a văzut că în TVR s-au întâmplat o mulţime de nereguli. „Bă, au furat ăştia ca-n codru”.

„Ştii prea bine că jumătate dintre ei sunt fraţi, prieteni, rude”, mai spune el. Dârvariu se plânge că are producători care nu ştiu să citească bugetele şi nu urmăresc audienţele. „Ce să le zic? Nu pot să le fac nimic. Nu pot să-i dau afară, nu pot să-i schimb. Stau toţi moşii şi aşteaptă să iasă pensia, în loc să aducem oameni din afară care chiar vor să facă chestii”.

El se plânge şi de realizatorii de emisiuni, iar despre membrii Comisiei de etică, el spune: „sunteţi nişte boi care aţi distrus televiziunea asta”.

„Noi, cei de la «Starea naţiei» am venit la TVR ca la echipa naţională”, a încheiat Dragoş Pătraru, care a ţinut să mulţumească telespectatorilor pentru susţinere. „Dar nu vom accepta să mai producem cea mai urmărită emisiune zilnică de la TVR în aceste condiţii. Chiar cu riscul de a renunţa de tot la emisiune”, a adăugat el.

Până la momentul publicării acestui articol, conducerea Televiziunii Române nu a dat curs solicitării News.ro de a comenta dezvăluirile.

PNL cere demisia preşedintelui directorului general Doina Gradea

PNL cere demisia preşedintelui-director general al SRTv, Doinei Gradea, iar dacă nu va face acest lucru până marţi, va fi convocată la audieri în Comisia de cultură a Camerei Deputaţilor, a anunţat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă.

“PNL este stupefiat de informaţiile care au fost făcute publice din interiroul TVR, despre maniera în care conducerea actuală a Televiziunii Publice, numită de PSD, încearcă să preia controlul absolut al acestei instituţii şi să pună pumnul în gură jurnaliştilor critici cu puterea”, a spus Dancă.

PNL a cerut demisia Doinei Gradea, iar dacă până marţi nu va face acest lucru, va fi convocată la audieri în Comisia de cultură a Camerei Deputaţilor.

“PNL cere demisia preşedintelui directorului general Doina Gradea, şi dacă până marţi nu înţelege să dea curs acestei solicitări, preşedintele Comisiei de cultură, Gigel Ştirbu, o va convoca la audieri. Ceea ce se întâmplă în Televiziunea Publică este de neacceptat, cu atât mai mult cu cât aflăm despre abuzuri de neimaginat din partea unui director general la adresa jurnaliştilor, chiar în Ziua Mondială a Libertăţii Presei”, a continuat acesta.

El afirmă că PSD a “capturat” statul român, iar acum bagă pumnul în gură jurnaşiştilor Televiziunii Publice.

“PSD şi ALDE au capturat statul român, instituţie după instituţie, de la Curtea de Conturi, ANRE, ASF, astăzi am văzut şi Consiliul Concurenţei, aflăm cum vor să bage pumnul în gură jurnaliştilor de la Televiziunea Publică şi după exprimarea doamnei directorgeneral, dacă eaceste înregistrări sunt adevărate, aceşti jurnalişti trebuie tăiaţi de pe post. Este un atac incalificabil al unui manager de televiziune la adresa independenţei editoriale a jurnaliştilor. Jurnaliştii din această ţară nu mai au voie nici să pună întebări”, a mai spus Dancă.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf s-au împăcat! Impresara a făcut marele anunț
Fanatik.ro
Ilie Năstase, primul mare sportiv al lumii care a semnat cu Nike. Cum l-a „furat” rivala Adidas pe „Nasty”
Capital.ro
Se pregătește un partid pentru Călin Georgescu: Un brand autodefinit drept mesianic. Nu va renunța!
Playtech.ro
Se dau bani pentru elevi în România! Sumele ajung la mii de lei, cine beneficiază de ajutor
Adevarul
Va reuși UE să finanțeze Ucraina cu banii Moscovei? Ce spun eurodeputații români
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Gestul impresionant pe care l-au făcut oamenii din Oradea, înainte ca medicul Sharma să își piardă viața. Sute de persoane s-au mobilizat pentru a-l ajuta
iamsport.ro
Șocant! Ce a pierdut un român în Donbas în urma războiului din Ucraina: 'Vor intra în posesia Rusiei'
MediaFlux
Virus gripal neobișnuit. OMS trage un semnal de alarmă privind noua tulpină
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
TRAGEDIE! A MURIT! Florin Piersic: „Dumnezeu sa te aiba in paza”