Liviu Dragnea, despre maşina cu care a fost la mare: Maşina este a fiului meu. Maşina mea a fost accidentată grav, cu Irina la volan

Liviu Dragnea a admis că maşina cu care a fost la mare este împrumutată de la fiul său, deoarece maşina sa a fost implicată într-un accident rutier, la volan aflându-se iubita sa, Irina Tănase. Referitor la informaţiile potrivit cărora maşina figurează cu Inspecţia Tehnică Periodică (ITP) expirată, liderul PSD a spus că, dacă este adevărat, fiul său să fie amendat şi să se "înveţe minte".
Romania TV
03 mai 2018, 18:59
Liviu Dragnea, despre maşina cu care a fost la mare: Maşina este a fiului meu. Maşina mea a fost accidentată grav, cu Irina la volan

„Am văzut tot felul de detectivi, unii pârâţi, vai de mama lor, mă iertaţi că vorbesc aşa. Am văzut şi o domnişoară care umblă liberă prin Teleorman, care a făcut o mare analiză şi o mare investigaţie. Maşina nu e a firmei unde este acţionar fiul meu, este a lui personală. Maşina mea a fost accidentată grav acum o perioadă, cu Irina, mulţumesc lui Dunezeu că a scăpat şi a fost avariată grav, este acum reparată, este încă în service. Este vorba despre maşina pe care o am în declaraţia de avere, BMW X5, pe care am moştenit-o de la fratele meu. În ceea ce priveşte ITP-ul – am înţeles că nu e – fiul meu să primească amendă, să se înveţe minte. L-am rugat să-mi împrumute maşina, mi-a împrumutat-o, îi mulţumesc foarte mult, şi eu i-am împrumutat când el încă nu avea maşină, m-am dus la mare şi am venit”, a spus Liviu Dragnea, citat de News.ro.

El a mai susţinut că s-a chinut să plătească taxa de pod de la Feteşti, iar când a văzut că nu poate, l-a sunat pe Ştefan Ioniţă, directorul CNAIR, pentru a-i spune despre problemă.

„M-am chinut să dau SMS-ul ăla ca să plătim (taxa de pod de la Feteşti – n.r.), l-am sunat pe domnul Ioniţă de la companie (de drumuri – n.r.) – Domnule, suntem şi noi aici, pe autostradă, şi vrem să plătim, nu vreţi să luaţi banii. Mi-a spus că verifică, nu ştia, mă aşteptam să ştie, dar sigur că era şi el undeva (în vacanţă – n.r.), că se auzeau nişte păsărele în telefon. M-a sunat ulterior şi mi-a spus că este o problemă la compania de telefonie (…) dar ce facem noi, cei care vrem să plătim? Mi-a dat răspunsul (…) că puteţi plăti şi mâine. Dar domnule, cei care au trecut ieri şi au zis că plătesc azi, ce fac? Preferăm să lăsăm nişte oameni să plătească o amendă neavând nicio vină sau vă reglaţi voi problema între voi, între STS şi operatorul de telefonie. Nu e nici treaba mea, nici a celorlalţi participanţi la trafic să vadă unde este problema”, a relatat Liviu Dragnea.

Conform G4media.ro, Valentin Dragnea, fiul liderului PSD, a cumpărat automobilul în 2016 de la dealerul BMW Proleasing Motors Ploieşti, contra sumei de circa 130.000. Maşina este un BMW 740, an de fabricaţie 2015, motor 3000 centimetri cubi, 320 cai putere.

De asemenea, Recorder.ro a relatat că, potrivit seriei de şasiu înscrise pe bon, maşina condusă de Liviu Dragnea are Inspecţia Tehnică Periodică expirată, după cum indică baza de date a Registrului Auto Român.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce „vrăji” a făcut Nuno Campos la Dinamo? Dezvăluiri tari din interior: ce a schimbat radical față de Kopic
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT