Petru Filip, interimar la Senat. Cine va fi viitorul preşedinte

Mircea Geoană a fost revocat din funcţie la Senat, iar Puterea a preluat interimatul. Până la alegerea unui nou şef al Senatului, democrat-liberalul Petru Filip va fi preşedinte interimar. La finalul şedinţei de plen, senatorul PSD Ilie Sârbu a anunţat că votul pentru alegerea unui nou şef al Senatului va fi dat luni.
Romania TV
23 nov. 2011, 11:54
Petru Filip, interimar la Senat. Cine va fi viitorul preşedinte

Biroul Permanent al Senatului, reunit miercuri, a decis că democrat-liberalul Petru Filip să fie preşedinte interimar al Senatului până la alegerea unui nou preşedinte.

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a anunţat că alegerea noului preşedinte al Senatului va avea loc luni.

Democrat-liberalii lucrează la lista de candidaţi, pe aceasta regăsindu-se Petru Filip, Vasile Blaga, Radu Berceanu sau Mihai Stănişoară.

Mai mulţi democrat-liberali s-au pronunţat deja că Vasile Blaga este cel mai potrivit pentru a ocupa funcţia de preşedinte al Senatului. Berceanu a spus şi el că ar fi dispus să candideze, la fel şi Petru Filip.

Problema democrat-liberalilor este că şi UDMR vrea să aibă un candidat propriu, fiind vorba, potrivit unor surse citate de RTV, de vicepremierul Marko Bela.

„Dacă suntem într-o coaliţie, iar partidul cel mare dă primul-ministru şi preşedintele Camerei Deputaţilor, atunci ar fi logic ca (…) funcţia de vicepremier şi cea de preşedinte la Senatului să aparţină UDMR”, a declarat senatorul UDMR Gyorgy Frunda.

PDL nu este însă de acord cu strategia UDMR. Liderul senatorilor democrat-liberali, Cristian Rădulescu, a arătat că, pentru preşedinţia Senatului, coaliţia guvernamentală trebuie să meargă cu un candidat comun.

Întrebat despre numele celor care ar putea să ocupe această funcţie, Rădulescu a spus că acest lucru va fi discutat în şedinţa de luni dimineaţă a coaliţiei, iar până luni după-amiază va fi „silentio stampa”.

Despre o posibilă alegere a lui Marko Bela la şefia Senatului, Mircea Geoană a comentat că acesta va fi un cadou făcut de preşedintele PSD, Victor Ponta, naţiunii române.

„Din poziționarea, cel puţin a UDMR, pentru că este clar că UDMR ţinteşte acestă funcție, ce m-aş mai distra să ajungă funcția la Marko Bela. Asta chiar că ar fi un cadou naţiunii române. A doua funcţie în stat la Marko Bela. Bravo, Ponta!”, a spus Geoană.

În ceea ce priveşte PSD, Victor Ponta a precizat că în cursul dimineţii de astăzi a fost reconfirmată propunerea USL ca Titus Corlăţean să ocupe funcţia de preşedinte al Senatului. Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, şi şefului grupului PNL, Puiu Haşotti, au confirmat că Titus Corlăţean rămâne propunerea USL.

Senatorii au decis miercuri cu 112 voturi „pentru”, cinci abţineri şi două voturi împotrivă revocarea lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului.

 

 

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Răzvan Kovacs de la Insula Iubirii s-a împăcat cu fosta! Avem dovada
Fanatik.ro
Leo Messi, certat de unul dintre cei mai mari fotbaliști ai României: „Aleargă mai puțin decât Dobrin, dar arbitrii îl ajută”
Capital.ro
Horoscop 13-19 iulie 2026. Această zodie ar trebui să fie mai dispusă să-și asume riscuri și să își exprime latura mai excentrică a personalității sale
Playtech.ro
În ce monedă este mai bine să plătești în Turcia. Detaliul care îți poate salva bani
Adevarul
Peste 90 de oameni au cumpărat împreună un sat din Toscana. Cum funcționează proiectul care încearcă să reinventeze viața în comunitate
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un bărbat și-a pierdut viața după ce autoturismul pe care îl conducea a fost acroșat de un tren, în județul Suceava
iamsport.ro
”Idee genială!”. Valentin Ceaușescu, în spatele uneia dintre cele mai inspirate mutări din istoria fotbalului românesc
MediaFlux
Românii trebuie să își înregistreze casele. Succesiunile sunt gratuite
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?