Fiii primarului din Deta, implicaţi anul trecut într-un SCANDAL CU SĂBII, primii pe listele ANL

Celebrii fii ai primarului PD-L din Deta, judeţul Timiş, Bogdan şi Călin Roman, cât şi ceilalţii membri ai grupului care au provocat scandalul monstru care i-a făcut cunoscuţi în întreaga ţară, vor beneficia de locuinţe ANL. Aceştia apar pe primele locuri în anexele hotărârii de consiliu local care va fi votată în cadrul şedinţei de luni, prin care se stabileşte cine va primi în chirie locuinţă de la stat cu o cameră sau două, având ulterior posibilitatea să o cumpere, potrivit pressalert.ro.
Romania TV
26 aug. 2012, 11:18
Fiii primarului din Deta, implicaţi anul trecut într-un SCANDAL CU SĂBII, primii pe listele ANL

Conform anexelor care cuprind listele cu beneficiari, în cazul locuinţelor cu două camere, primul pe listă este Bogdan Roman, care are cel mai mare punctaj – 61. Acesta a câştigat puncte importante pentru că de la scandal şi până acum s-a căsătorit cu cineva care are şi un copil. Interesant este faptul că din tabel reiese că toţi cei trei au locuit în chirie în doar opt metri pătraţi.

Diferenţa între fiul cel mare al primarului din Deta, Petru Roman, şi următorul este de cinci puncte. Dintre toţi cei care vor sta în locuinţe ANL, doar fii primarului au obţinut cinci puncte la criteriul “tineri evacuaţi din case naţionalizate”.

Pe lista de o cameră, Călin Roman este pe poziţia a doua, cu 56 de puncte, şi acesta locuind tot într-o încăpere de opt metri pătraţi, dar singur.

Cei doi fii ai primarului din Deta (Timiş) au fost arestaţi în urma unui scandal produs în luna iulie, anul trecut, la o terasă din oraş şi soldat cu înjunghierea a trei tineri.

Scandalul cu săbii a avut loc în noaptea de 23 spre 24 iulie, în faţa unui bar din Deta, iar totul ar fi pornit de la o taxă de protecţie cerută de fraţii Roman. Fiul cel mare al primarului a fost căutat de poliţişti timp de şase zile.

După patru luni de arest, fii primarului şi ceilalţi agresori au fost eliberaţi.

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Europa se pregătește pentru era reginelor! Majoritatea tronurilor vor fi ocupate de femei
Fanatik.ro
De ce a fost suspendat, de fapt, Baiaram. Avem notițele lui Istvan Kovacs și ale observatorului. Asta i s-a strigat. Exclusiv
Capital.ro
Locatarii și asociațiile de proprietari nu pot contesta în justiție. Documentele de la Primărie care trebuie acceptate
Playtech.ro
Bugetarii cu salarii până în 6.000 de lei care primesc ajutor de la stat. Se oferă 347 de lei
Adevarul
Mutarea strategică de la Ministerul Apărării. Adevărata miză a centrelor militare, explicată de generalul Bălăceanu
wowbiz.ro
Imagini cumplite de la priveghiul familiei moarte în accidentul din Iași! Diana va fi înmormântată ținându-și fetița în brațe: „Dacă te-ar fi cunoscut părinții tăi…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Diana, tânăra gravidă care s-a stins în urma accidentului din Iași, va fi condusă pe ultimul drum cu onoruri militare
iamsport.ro
Bombă! 'Am informații 400%'. Numele selecționerului care ar urma să stea pe bancă la meciul cu Turcia. Gică Hagi ar fi refuzat
MediaFlux
Sunt vizați toți românii care au sau vor să cumpere apartamente!
stirilekanald.ro
Diana va fi înmormântată cu onoruri militare. Viitoarea mămică a murit împreună cu fetița din pântec și cu soțul afacerist, Sorin Iacob, în tragedia din Iași
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat