Directorul centralei Cernavodă: Evenimentele care au dus la oprirea necontrolată a Unităţii 1 au cauze cunoscute şi nu se vor repeta

Evenimentele care au determinat o frecvenţă anormală a opririlor necontrolate la Unitatea 1 de la Cernavodă au cauze cunoscute, s-au luat măsurile care trebuie şi nu se vor mai repeta, a declarat, vineri, directorul centralei, Marian Şerban.
Romania TV
04 mai 2018, 14:48
Directorul centralei Cernavodă: Evenimentele care au dus la oprirea necontrolată a Unităţii 1 au cauze cunoscute şi nu se vor repeta

„Evenimentele care s-au întâmplat nu au avut un impact economic şi financiar, de producţie sau de securitate nucleară semnificativ, în sensul că durata lor a fost scurtă. Dovadă este factorul de capacitate al ambelor unităţi, care menţine Cernavodă pe primul loc în lume. Ceea ce ne-a deranjat în primul rând a fost frecvenţa anormală a acestor evenimente, într-o perioadă scurtă de timp. Am făcut, după procedurile centralei, o echipă care să analizeze integral aceste evenimente şi am ajuns la concluzia că peste 70% dintre ele (7 din 10) au fost generate de o problemă la excitaţia generatorului Unităţii 1. (…). La ora actuală, putem confirma că acest eveniment ce a determinat această frecvenţă anormală la Unitatea 1 are cauze cunoscute, s-au luat măsurile care trebuie şi nu se va mai repeta. Au început evenimentele în 2016, în toamnă, şi ne-a luat până în 2017, în toamnă (…) Era o declanşare falsă, intempestivă”, a explicat Şerban.

Potrivit acestuia, cauza a fost o problemă punctuală, respectiv, la momentul înlocuirii sistemului de excitaţie, în 2016, cu unul nou, au fost păstrate în interiorul generatorului nişte părţi ale vechiului sistem.

„A fost o situaţie cu totul particulară în această perioadă, care nu se va mai repeta. În anul 2016 am decis să înlocuim sistemul de excitaţie la generatorul Unităţii 1 cu unul de ultimă generaţie, făcut de General Electric, o investiţie de peste 20 de milioane de dolari, un proiect pregătit şi lucrat 2 ani. Şi am făcut schimbarea excitaţiei. S-au lăsat în interiorul generatorului nişte componente din sistemul vechi despre care, împreună cu General Electric, am zis că nu e nicio problemă. Dar, în caz de tranzienţi în sistemul naţional (de transport al energiei electrice n.r.), se induc nişte curenţi, fenomene electrice pentru care trebuie să existe o protecţie, un releu. Releul, s-a întâmplat că a bătut vântul şi a plouat mai tare şi am avut o groază de pierderi în linia de 400 în sistem. (…) Şi ne-am chinuit împreună cu cei mai mari experţi din lume, de la General Electric, şi i-am dat de cap”, a explicat directorul centralei.

Şerban a subliniat că acest tip de excitaţie care s-a instalat la Unitatea 1 este ultima generaţie şi funcţionează în 60% din reactoarele din SUA şi în altele la nivel mondial.

„A fost o problemă punctuală. Bucăţele de sistem ce au rămas generator, şi care acum se scot cu totul, plus evenimentele practice care s-au mai întâmplat în sistem, cu pierderile liniei de 400 kV. Avem o confirmare că problema e rezolvată. Niciun operator nu poate să garanteze că nu se opresc centralele nucleare. O centrală nucleară este o combinaţie extrem de interesantă de oameni, maşini, procese, proceduri. (…) Important este cum răspunzi la ele, să înţelegi cauza, să iei măsuri să nu se mai repete, să înveţi din experienţa asta”, a mai afirmat directorul centralei.

El a dat asigurări că mediul şi populaţie nu au fost afectate de aceste incidente.

„Nu există niciun fel de eveniment în istoria de exploatare de la Cernavodă care să fi afectat în vreun fel vreo fracţiune de secundă securitatea nucleară. Avem o carte, interfaţă, cu organul de reglementare, care e o anexă cu 50 de poziţii cu fel de fel potenţiale condiţii anormale care se pot întâmpla şi care trebuie raportate CNCAN. Şi pe toate le raportăm, la fiecare facem rapoarte, spunem care a fost cauza, ce am învăţat din ea, ce trebuie să facem să nu se mai repete, etc”, a spus Şerban.

Potrivit directorului general al Nuclearelectrica, Cosmin Ghiţă, factorul de capacitate al celor două unităţi de la Cernavodă se află în top 10 mondial şi ceea ce a deranjat a fost frecvenţa evenimentelor.

„Factorul de capacitate aduce ambele unităţi de la Cernavodă în top 10 mondial. Asta înseamnă că sunt 440 minus 10 care merg mult mai prost din punct de vedere funcţional (…) Până în 2017 Unitatea 2 a funcţionat 704 zile continuu. Fără câteva zile n-a funcţionat 2 ani… Sunt foarte puţine astfel de reactoare pe plan mondial… Am făcut şi noi o analiză. Am luat toate evenimentele din 2015 până azi, le-am pus pe categorii. Concluzia este că din acest număr de evenimente ce deranjează este această frecvenţă ce a creat o percepţie”, a afirmat Ghiţă.

Cele două reactoare ale CNE Cernavodă asigură aproximativ 20% din necesarul de energie al României în condiţiile în care fiecare are o putere instalată de producţie de 700 MW. AGERPRES/(AS – autor: Nicoleta Gherasi, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf s-au împăcat! Impresara a făcut marele anunț
Fanatik.ro
Coeficientul UEFA al Universității Craiova s-a dus în cap! Ce se întâmplă după înfrângerea de la Atena și ce loc ocupă România
Capital.ro
Moștenitorul lui Ion Iliescu. A fost o adevărată familie pentru fostul președinte. Nimeni nu s-ar fi gândit: S-a lipit de sufletul lor
Playtech.ro
Obiectul ciudat care a apărut pe mormântul Rodicăi Stănoiu! A fost lăsat de o persoană dragă
Adevarul
UE acordă Ucrainei un împrumut masiv de 90 de miliarde de euro. Viktor Orbán, critic: „A da bani înseamnă război”
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
BREAKING NEWS Un avion s-a prăbușit pe un aeroport din SUA! Nu există supraviețuitori
iamsport.ro
Șocant! Ce a pierdut un român în Donbas în urma războiului din Ucraina: 'Vor intra în posesia Rusiei'
MediaFlux
Decizie radicală privind alocațiile pentru copii!
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
A MURIT: Călin Georgescu e în doliu!. S-a mutat la Cer o stea a demnității românești!