Grup de lucru comun CNMR – MFE privind OUG 66 din 2011

O delegație a Coaliției Naționale pentru Modernizarea României (CNMR), condusă de președintele acesteia, Alexandru Cumpănașu, a avut astăzi, 4 Mai 2018, o întâlnire de lucru cu o delegație a Ministerului Fondurilor Europene (MFE), condusă de ministrul Rovana Plumb, cu participarea secretarului de stat Mihaela Toader, a șefilor autorităților de management ai POCU, POAT, POIM și POC și a directorilor direcțiilor din cadrul ministerului.
Romania TV
04 mai 2018, 16:40
Grup de lucru comun CNMR - MFE privind OUG 66 din 2011

Întâlnirea, având ca temă absorbția fondurilor europene, a vizat atât stadiul actual și perspectivele viitoare de finanțare, cât și semnalarea de către beneficiari a unor inadvertențe în ceea ce privește cadrul legislativ de reglementare a utilizării fondurilor europene pentru actuala perioadă de programare.

În ceea ce privește cadrul legal aplicabil, cele două delegații au stabilit crearea de grupuri de lucru mixte în vederea modificării Ordonanței de urgență nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora în sensul adaptării acesteia la realitățile actuale și reglementarea procesului de selecție a partenerilor eligibili prin stabilirea unei proceduri unitare de selecție a partenerilor în cadrul tuturor programelor operaționale.

Referitor la gradul de absorbție al fondurilor structurale, ministrul fondurilor europene și-a manifestat deschiderea pentru o colaborare cât mai solidă între beneficiari și autoritățile finanțatoare, încurajând schimbul de propuneri între aceștia astfel încât cererile de proiecte să corespundă nevoilor reale ale societății, respectiv ale beneficiarilor. De asemenea, în cadrul discuției ministrul Plumb a accentuat beneficiile pe care absorbția fondurilor europene le-a adus economiei românești, identificate ca urmare a unei evaluări realizate de către Comisia Europeană pentru perioada 2009-2016, dintre care amintim: creșterea PIB-ului cu 13%, scăderea ratei șomajului cu 3,8%, creșterea nivelului investițional cu 29,6%, formarea/instruirea a peste 600.000 de persoane.

„Întâlnirea de astăzi a fost una foarte importantă pentru România deoarece fondurile europene sunt pentru următorii ani o sursă vitală pentru dezvoltarea și modernizarea României. Ținând cont de rolul de inițiator si coordonator al MFE din perspectiva inițiativei legislative cu incidență asupra tuturor programelor operaționale apreciez în mod deosebit atitudinea deschisă și constructivă a Rovanei Plumb. Am stabilit astfel de comun acord mai multe aspecte vitale pentru absorbția banilor europeni: modificarea OUG 66 care este veche și depășită, ba mai mult a condus la nenumărate abuzuri ale statului asupra beneficiarilor prin neclaritatea și interpretabilitatea textelor; întărirea asumării de către fiecare participant la proces a deciziilor asumate, creionarea unor ghiduri de finanțare bazate pe nevoile societății, clarificarea finanțărilor pentru universități și nu numai; oprirea abuzurilor asupra beneficiarilor ce pot conduce la o absorbție scăzută etc.”, a declarat președintele CNMR, Alexandru Cumpănașu.

DailyBusiness
CNN: Iranul vine cu o cerere nouă de a pune capăt războiului – ce i-ar putea aduce miliarde
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
De ce nu l-a vrut, de fapt, Mihai Stoica pe Louis Munteanu la FCSB. Comparația cu Mitriță și motivul pentru care atacantul nu joacă nici în SUA
Capital.ro
Adoptarea euro. 91% din numerarul național a fost retras. Anunț oficial al Băncii Naționale a Bulgariei
Playtech.ro
Cum să economiseşti motorină şi benzină cu ajutorul cauciucurilor: vei fi mai atent când le vei pune pe cele de vară
Adevarul
Pașaportul românesc, mai puternic decât cele eliberate de SUA, Marea Britanie și Australia. În ce state pot românii să călătorească fără viză
wowbiz.ro
Codruța Filip, în brațele lui Valentin Sanfira. Imaginile emoționante care au făcut înconjurul internetului. Cum au fost surprinși la Sala Palatului, înainte să anunțe divorțul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în județul Mureș! Două fetițe, de 4 și 5 ani, au dispărut din curtea locuinței, iar autoritățile solicită sprijinul cetățenilor pentru găsirea lor
iamsport.ro
Acord pentru ca Ion Țiriac să investească la Brașov. Suma este considerabilă
MediaFlux
Pensionarii care pierd 2.800 de lei dacă nu depun un document până marți, 31 martie la CNPP
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj