Atenţie, şoferi! Restricţii de trafic pe A1, din cauza lucrărilor la carosabil

Circulaţia pe Autostrada 1 este restricţionată pe mai multe tronsoane din cauza lucrărilor la carosabil. Astfel, pe tronsonul Sibiu – deva au loc lucrări luni şi marţi, inclusiv pe timpul nopţii, iar pe sectorul Deva-Nădlac lucrările au loc luni, până la ora 20.00.
Iulian Tudor
07 mai 2018, 08:23
Atenţie, şoferi! Restricţii de trafic pe A1, din cauza lucrărilor la carosabil

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că luni şi marţi, până la orele 18:00, circulaţia este restricţionată pe prima bandă şi pe cea de urgenţă pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, la kilometrul 285+720 metri, din cauza lucrărilor de frezare şi asfaltare a părţii carosabile.

Reparaţiile se vor efectua inclusiv pe timpul nopţii.

De asemenea, luni, până la orele 19:00, pe Autostrada A1 pe sensul de mers Deva către Sibiu, se execută lucrări de reparaţii a fisurilor din asfalt, fapt ce determină restricţionarea traficului pe prima bandă şi pe cea de urgenţă, la kilometrul 281 şi pe tronsonul 312 – 306.

Pe Autostrada A1 Deva – Nădlac, din cauza lucrărilor de reparaţii efectuate la partea carosabilă, luni, până la orele 20:00, circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă la kilometrul 475 şi pe tronsonul 489 – 479.

De asemenea, la kilometrul 471+300 de metri, pe sensul de mers către Nădlac, va fi restricţionat traficul pe banda a doua pentru a permite efectuarea lucrărilor de înlocuire a parapetului median.

Conducătorii auto sunt sfătuiţi să reducă viteza de deplasare în zona lucrărilor, să respecte semnificaţia indicatoarelor rutiere temporare montate în zonă, să semnalizeze din timp orice schimbare a direcţiei de mers şi să folosească luminile de avarie când încheie o coloană care opreşte sau încetineşte brusc.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT