Furtunile violente fac victime! Trei persoane au fost ucise de fulgere într-o singură zi

Trei persoane, printre care doi membri ai aceleiaşi familii, şi-au pierdut viaţa după ce au fost lovite de fulgere în timpul unei furtuni violente.
Iulian Tudor
07 mai 2018, 08:40
Furtunile violente fac victime! Trei persoane au fost ucise de fulgere într-o singură zi

Trei persoane, printre care doi membri ai aceleiaşi familii, şi-au pierdut viaţa după ce au fost lovite de fulgere în sud-estul Nepalului, conform unui anunţ făcut luni de poliţie, citat de agenţia DPA.

Tragediile s-au petrecut duminică seară în districtul Makwanpur, situat în sud-estul ţării, a indicat ofiţerul superior de poliţie Dilip Jha.

Persoanele decedate duminică sunt un bărbat în vârstă de 30 de ani şi fata sa de doi ani, care au murit în locuinţa lor din satul Manahari, şi un bărbat în vârstă de 60 de ani din acelaşi district.

Fulgerele şi inundaţiile reprezintă două cauze importante de deces în timpul sezonului musonului din Nepal, care se întinde din luna mai până în august.

Cadavrele a cinci persoane, printre care patru membri ai aceleiaşi familii, au fost găsite duminică într-o regiune îndepărtată din vestul Nepalului. Cele cinci persoane au fost surprinse de o viitură în timp ce încercau să traverseze un râu ieşit din matcă.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Cristi Chivu, pus în gardă de impresarul vedetei de la Inter Milano: „Dacă se va întâmpla asta, suntem gata să forțăm transferul”
Capital.ro
Noua lege a pensiilor schimbă regulile. Cine beneficiază de reducerea vârstei de pensionare. Se scad până la 3 ani și 6 luni
Playtech.ro
Cât este pensia de handicap de gradul 3 în 2026. Suma actualizată și afecţiunile recunoscute oficial de stat
Adevarul
De ce apare miriapodul de casă și cât de periculos este „gândacul cu multe picioare”: riscurile mușcăturii și cum scapi de el din locuință
wowbiz.ro
Medic rezident găsit fără viață în Spitalul Floreasca. Care ar fi cauza morții. Alexandru Rogobete: „Dumnezeu să te odihnească în pace, drag coleg”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
U Cluj, șanse mari să își piardă unul dintre cei mai importanți jucători: ”Nu cred că va rămâne la noi”
MediaFlux
Cum arată și cu ce se ocupă fiica cea mare a lui Cabral. Inoke Ibacka se întreține singură la 23 de ani
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți