Dumitru Iliescu, fost şef SPP: DNA şi SRI s-au folosit de MONSAT pentru interceptări fără mandat judecătoresc

Fostul şef al SPP, generalul Dumitru Iliescu, susţine, într-o postare pe Facebook, că DNA şi SRI s-au folosit de Sistemului Naţional de Monitorizare a Comunicaţiilor Transmise prin Satelit (MONSAT) pentru interceptări fără mandat emis de vreun judecător.
Romania TV
07 mai 2018, 13:30
Dumitru Iliescu, fost şef SPP: DNA şi SRI s-au folosit de MONSAT pentru interceptări fără mandat judecătoresc

Fostul şef al SPP susţine că a primit informaţii de la mai multe surse, printre care un fost ofiţer al Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei, despre Hotărârea CSAT 045 din 18 mai, care, potrivit lui Dumitru Iliescu, se referea la realizarea Sistemului Naţional de Monitorizare a Comunicaţiilor transmise prin Satelit – MONSAT. Acesta precizează că MONSAT este un sistem de monitorizre a comunicaţiilor prin saltelit, atât interceptarea telefoanelor, a poştei electronice, precum şi poziţionarea în timp real a locului în care se află o persoană.

„Iniţial, sistemul MONSAT s-a implementat in SUA, serverul principal fiind în sediul NSA, imediat după atacurile teroriste din 2001 din SUA, şi destinaţia lui este strictă: monitorizarea oricărui individ cu potenţial terorist! Implementat printr-o Rezolutie a Congresului American, acest sistem este interzis a fi folosit de persoane neautorizate (persoanele autorizate fiind doar: seful oficial FBI din tara in care sistemul este implementat, seful oficial al biroului CIA din tara respectiva, si – atentie: atasatul militar al Ambasadei SUA din tara in cauza, cel care detine, de altfel, si codurile de intrare in sistem), si este interzis de a fi folosit pentru a monitoriza, intercepta, fila, alte persoane decat cele pentru care exista dovezi certe ca ar face parte dintr-o grupare terorista”, explică fostul şef SPP.

Dumitru Iliescu susţine că, printr-o altă decizie a CSAT, ar fi fost schimbat scopul sistemului.

„Doar că indivizi corupţi din SRI au văzut în MONSAT cheia spre interesele lor personale, vendete, şi, nefiind prea greu să corupă cei trei americani despre care am făcut referire mai sus, în complicitate cu CSAT, au deturnat misiunea pentru care a fost creat, şi, ocolind însăşi legislaţia din SUA, au fentat partenerul strategic al României, şi au făcut ceea ce ştiu ei mai bine să facă: adică au emis încă o Hotărâre CSAT, pusă la secret şi ea, în care efectiv au schimbat beneficiarul iniţial şi au trecut, că beneficiari: SRI şi DNA (proaspăt înfiinţat şi el, tot în 2005)! SIE, după ce că fost ciuntit – tot printr-o Hotărâre ilegală a CSAT – a rămas cu buza umflată, dar şi cu terminalele serverului în mâna! Hotărârea CSAT prin care SRI şi DNA şi-au dat liber la spionaj în masă, este Hotărârea 0121 din dată de 4 octombrie 2005 (numită „Hotărâre de MODIFICARE a Hotărârii CSAT din 18 mai 2005, având numărul 045 privind Realizarea sistemului naţional de monitorizare a comunicaţiilor transmise prin satelit – MONSAT”, prin introducere a noi beneficiari”)”, precizează fostul şef SPP:

„Practic, punând mâna pe MONSAT, „beneficiarii” nici nu mai aveau nevoie de mandate de interceptare emise de vreun judecător, pentru a putea intră cu picioarele în vieţile a mii de români, împotriva cărora au început o prigoană fără precedent, şi e de remarcat un lucru şi mai grav: persoanele intrate în vizorul şi malaxorul SRI-DNA, din acel moment 2005 şi până în prezent, sunt, majoritatea, ofiţeri sau foşti ofiţeri deţinători de secrete de Stat. Prin urmare, corupţii de la vârful SRI şi DNA au avut acces, prin MONSAT, şi la documentele clasificate, pe diverse ramuri ale muncii operative, ale persoanelor pe care le-au interceptat şi filat prin sistemul MONSAT!”De notat este si faptul ca despre aceste aspecte a fost informat si Departamentul de Justitie al SUA, dar si Administratia Prezidentiala a partenerului nostru strategic”, explică Dumitru Iliescu.

DailyBusiness
Bani cu măsură din partea Ministerului Educației. Bursele elevilor și studenților se schimbă radical
Spynews
Legătura între coșmaruri și riscul de deces precoce. Sfaturi pentru gestionarea stresului
Bzi.ro
Ce a făcut Mihai Leu chiar înainte să moară, deși era în comă profundă. Soția sportivului a oferit detalii dureroase
Fanatik.ro
Ce să faci atunci când este cald afară și nu ai aer condiționat. Recomandările oficiale pentru perioada de caniculă
Capital.ro
Victorie pentru Elena Udrea! Judecătorii au luat decizia: Faptele au fost...
Playtech.ro
România se topește la 40 de grade! Cod portocaliu de caniculă în aproape toată țara
DailyBusiness
Benzina şi motorina se vor scumpi masiv de la 1 august. Cât va costa un plin după majorarea accizelor
Adevarul
Orașul din România ocolit de străini în anii '90: „Pe hărțile turistice europene, în dreptul lui este capul de mort”
Spynews
Scene dureroase la înmormântarea lui Mihai Leu. Soția lui, Anna, a plâns în hohote lângă sicriul marelui sportiv | FOTO
Spynews
Ultima postare a motociclistului italian, înainte să moară! Bărbatul era fascinat de urșii din România | FOTO
Evz.ro
Ajutor pentru facturi. Când vin cardurile de energie și cine le primește
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Imaginile durerii de la Hunedoara! Rămasă fără cuvinte, soția lui Mihai Leu a fost consolată de sute de oameni
kanald.ro
Răsturnare de situație în cazul morții lui Diogo Jota! Acum s-a aflat care a fost, de fapt, cauza accidentului
Cancan.ro
Adevărul despre moartea tatălui lui Nicușor Dan. Președintele l-a înmormânat în secret
Playsport.ro
O nouă meserie a apărut, iar firmele sunt disperate să-i angajeze: „Sunt plătit să repar toată ziua greșelile făcute de...
Capital.ro
Doliu în fotbal! A murit unul dintre cei mai emblematici jucători ai Generației de Aur
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
Ion Cernea, soțul Irinei Loghin, a fost înmormântat cu onoruri militare. Copiii Ciprian și Irinuca și-au plâns tătăl și și-au consolat mama
MediaFlux
Pericol major privind plata pensiilor din iulie! Angajații Caselor de Pensii din România au început protestele
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Coreea de Nord a inaugurat cu fast un mega-resort pe litoral, dar turiștii străini lipsesc