Premierul Dăncilă, anunţ important despre plata pensiilor. De când vor primii românii pensiile până în data de 15 a lunii

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, joi, că Executivul decide ca plata pensiilor să se facă până pe 15 ale lunii începând cu iulie.
Romania TV
10 mai 2018, 11:34
Premierul Dăncilă, anunţ important despre plata pensiilor. De când vor primii românii pensiile până în data de 15 a lunii

„O altă problemă în discuţia din săptămâna aceasta a fost cea referitoare la plata pensiilor. Am avut judeţe în care s-au înregistrat întârzieri la plata pensiilor. Noi ştim că pensionarii îşi planifică pensia de la o lună la alta şi nu putem accepta să avem întârzieri în ceea ce priveşte plata pensiilor. Ştim că plata pensiilor se făcea în perioada 9-28 ale lunii, 28-30,31 după caz, plata pensiei se făcea la ghişeu. Noi vrem să înlăturăm aceste întârzieri şi am hotărât ca plata pensiei până la 15 ale lunii în curs, în fiecare lună începând din luna iulie”, a anunţat la începutul şedinţei Executivului premierul Viorica Dăncilă, potrivit Mediafax.

Măsura a fost anunţată încă de luni de preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
O bătrână a izbucnit în plâns, după ce Poliția Locală i-a împrăștiat fructele și legumele pe trotuar, în Sectorul 1. Imagini revoltătoare
Fanatik.ro
Horațiu Feșnic și Radu Petrescu au greșit! Cristi Balaj, verdict ferm după Voluntari – Oțelul și U Cluj – Petrolul
Capital.ro
Lege la bloc în 2026. Proprietarii sunt obligați să plătească în acest caz. Nu contează la ce etaj locuiesc
Playtech.ro
De ce asfaltul pare ud când afară sunt peste 35°C. Fenomenul pe care îl observă șoferii în zilele caniculare
Adevarul
Tradiții de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Este zi de post aspru pentru ortodocși
wowbiz.ro
Iubita lui Andrei Bordeianu, mesaj sfâșietor în mediul online! Influencerul a fost implicat într-un grav accident: „O să aprind o lumânare pentru tine…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Jurnalista Brîndușa Armanca s-a stins din viață la 72 de ani. A format generații de ziariști
iamsport.ro
Imagini uluitoare! Grecii au găsit-o pe Bernadette Szocs pe 'Insula Milionarilor'. Nicole Kidman a fost și ea acolo
MediaFlux
Bani în plus la pensie pentru anii de facultate și armată. Legea Pensiilor prevede cât valorează
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat