Preşedintele iranian: UE trebuie să adopte o poziţie clară dacă vrea menţinerea acordului nuclear

Pentru a menţine acordul nuclear, Uniunea Europeană trebuie să adopte o poziţie clară şi să garanteze că interesele Iranului nu vor fi încălcate, i-a transmis preşedintele iranian Hassan Rouhani cancelarului german Angela Merkel, printr-o conversaţie telefonică, relatează site-ul agenţiei Tass.
Iulian Tudor
11 mai 2018, 10:22
Preşedintele iranian: UE trebuie să adopte o poziţie clară dacă vrea menţinerea acordului nuclear

„Fac apel la Uniunea Europeană, în special la Franţa, Marea Britanie şi Germania, să adopte o poziţie clară pentru a asigura interesele Iranului în conformitate cu acordul. Ar trebui să fie clar definite şi garantate”, a declarat preşedintele iranian, adăugând că acest lucru va ajuta la menţinerea acordului.

Potrivit unui comunicat al Guvernului Federal al Germaniei, Merkel a confirmat că Berlinul îşi va menţine angajamentul faţă de înţelegere, cât timp „Iranul va continua să îşi îndeplinească obligaţiile”. Oficialul german a afirmat că este în favoarea negocierilor cu Iranul privind „programul său balistic şi activităţile din regiune, inclusiv în Siria”.

Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi că retrage Statele Unite din acordul nuclear cu Iranul, afirmând că este necesară semnarea unei noi înâelegeri.

În acest context, premierul britanic Theresa May, preşedintele francez Emmanuel Macron şi Angela Merkel, au afirmat că îşi vor păstra angajamentul de a menţine acordul.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Incredibil! Meciul la care Christian Eriksen s-a prăbușit din nou pe gazon fusese ales special ca un omagiu pentru starul danez. S-a jucat lângă locuința lui, pentru ca familia să-l poată vedea
Capital.ro
Obligație la bloc 2026. Ai voie să renovezi apartamentul când vrei? Regulile pe care trebuie să le respecte toți proprietarii
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu bagajele nerevendicate de pe Aeroportul Otopeni. Cât timp sunt păstrate și ce se întâmplă cu ele după un an
Adevarul
De ce apare miriapodul de casă și cât de periculos este „gândacul cu multe picioare”: riscurile mușcăturii și cum scapi de el din locuință
wowbiz.ro
Medic rezident găsit fără viață în Spitalul Floreasca. Care ar fi cauza morții. Alexandru Rogobete: „Dumnezeu să te odihnească în pace, drag coleg”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
U Cluj, șanse mari să își piardă unul dintre cei mai importanți jucători: ”Nu cred că va rămâne la noi”
MediaFlux
Cum arată și cu ce se ocupă fiica cea mare a lui Cabral. Inoke Ibacka se întreține singură la 23 de ani
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți