Declaraţii şocante despre un senator: „Nu contează, oricum moare!”

"Nu contează, oricum moare" - a reacţionat o membră a echipei de comunicare de la Casa Albă la opoziţia manifestată de senatorul John McCain, care are 81 de ani şi suferă de cancer, faţă de nominalizarea la conducerea CIA a Ginei Haspel din cauza controversatului ei rol în programul american de torturare a suspecţilor de terorism.
Iulian Tudor
11 mai 2018, 18:39
Declaraţii şocante despre un senator:

Kelly Sadler a făcut această remarcă joi, în cadrul unei întâlniri cu uşile închise la care au participat circa 20 de membri ai personalului, au indicat media americane. Un responsabil al Casei Albe a explicat că s-a dorit a fi o glumă ratată.

Soţia senatorului republican, Cindy McCain, a luat în schimb în serios comentariul, trimiţându-i lui Kelly Sadler un mesaj pe Twitter în care ţine să-i „aducă aminte” că soţul ei „are o familie, şapte copii şi cinci nepoţi”, informează Agerpres.

Citeşte şi Luptă de aproape un an cu un cancer cerebral agresiv. A fost operat de urgenţă

Fără a dezminţi că Sadler a făcut respectivele remarci, Casa Albă a transmis ulterior un comunicat în care subliniază că „respectă acţiunile senatorului McCain pentru SUA” şi „se roagă pentru el şi familia sa în acest moment dificil”.

John McCain a fost diagnosticat anul trecut cu glioblastom, o formă agresivă de cancer cerebral, şi de câteva luni s-a retras la reşedinţa sa din Arizona. Foarte puţini dintre legislatori sau politicieni îndrăznesc să evoce public eventualul deces al senatorului, erou al războiului din Vietnam, unde a fost prizonier de război timp de cinci ani, fiind torturat în timpul captivităţii.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
Fotbalul românesc bate pasul pe loc de 10 ani! Raportul dur care arată capitolele la care este depășită SuperLiga
Capital.ro
Bursa din Coreea de Sud a devenit un indicator pentru piețele globale. Investitorii urmăresc zilnic evoluția industriei semiconductorilor
Playtech.ro
Câte zile libere primești la nașterea copilului în 2026. Ce spune legea
Adevarul
Cum arătau vacanțele românilor la mare în comunism. Discoteci, concursuri de Miss și turiști străini, într-o perioadă marcată de lipsuri
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
”Azi ar fi putut juca la orice echipă de top!”. Victor Becali a numit fostul mare fotbalist român pe care îl consideră ”ignorat”
MediaFlux
Un „călător în timp”, care susține că vine din anul 2118, dezvăluiri uluitoare despre viitorul omenirii: „Meritați să știți adevărul”
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România