Călin Popescu Tăriceanu, despre invitarea premierului la Cotroceni: Bănuiesc că va da curs invitaţiei

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni, că este normal ca preşedintele Klaus Iohannis să o sune pe Viorica Dăncilă pentru a-l chema la Cotroceni pe Teodor Meleşcanu, pentru a da explicaţii cu privire la delimitarea României de scrisoarea comună a UE legat de ambasada la Ierusalim.
Romania TV
14 mai 2018, 14:18
Călin Popescu Tăriceanu, despre invitarea premierului la Cotroceni: Bănuiesc că va da curs invitaţiei

UPDATE. Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, este de părere că premierul Viorica Dăncilă va onora invitaţia la Palatul Cotroceni pentru discuţii pe probleme de politică externă, el arătând că nu vede un motiv de a refuza având în vedere că scrisoarea adresată de preşedintele Klaus Iohannis prim-ministrului reprezintă „formula corectă instituţional”.

„E problema premierului, nu stabilim noi ce face premierul, dar cred că de data aceasta, pentru că am aflat că a fost trimisă o scrisoare din partea preşedintelui, adresată primului ministru, cred că aceasta este formula corectă instituţional şi bănuiesc că doamna prim-ministru va da curs acestei invitaţii. Nu văd niciun alt motiv de a refuza. Cred că acesta va fi răspunsul, dar nu vorbesc în locul prim-ministrului”, a afirmat Tăriceanu, luni, după o întâlnire cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, la Parlament.

Întrebat dacă ar trebui să meargă şi ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, la această întâlnire, Tăriceanu a răspuns: „Acest lucru îl va aprecia doamna prim-ministru”.

„Premierul Dăncilă cred că a vorbit foarte clar pentru toată lumea, se înţelege foarte simplu. Aceste lucruri nu se pot face peste capul premierului. E bine? Acesta este considerentul şi modul în care se desfăşoară relaţia instituţională între preşedintele şi membrii Guvernului. Nu se scurtcircuitează premierul”, a spus Călin Popescu Tăriceanu.

Administraţia Prezidenţială a anunţat, luni, că va avea loc o întâlnire, marţi, la solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis cu ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, la Palatul Cotroceni, ministrul fiind chemat să explice motivele delimitării României de declaraţia comună a UE referitoare la mutarea unor ambasade la Ierusalim.

„Mâine, la ora 11.00, va avea loc, la Palatul Cotroceni, intalnirea solicitata de Presedintele Romaniei cu ministrul de Externe”, informează Administraţia Prezidenţială.

Premierul României, Viorica Dăncilă, a declarat, luni, referitor la convocarea lui Teodor Meleşcanu la Cotroceni, că dacă preşedintele Klaus Iohannis doreşte să aibă o discuţie cu ministrul Afacerilor Externe trebuie să îl sune pe prim-ministru.

„Sper să am o discuţie cu domnul preşedinte. Domnul preşedinte, dacă vrea să mearga un ministru la Cotroceni, trebuie să vorbească cu prim-ministrul, aşa e normal. Dânsul hotărăşte dacă trebuie să sune sau nu. Într-un guvern, ca să chemi un ministru trebuie să vorbeşti cu prim-ministrul şi această reguţă trebuie respectată de toată lumea. Dacă vrea să meargă un ministru la Cotroceni, preşedintele trebuie să sune. Domnul Meleşescanu a vorbit cu mine şi, dacă îşi va da acordul prim-ministrul, va merge. Nu pot să-mi dau acordul pentru ceva în care nu sunt întrebată”, a declarat Viorica Dăncilă.

Citeşte şi: RĂZBOI între preşedinte şi premier pe tema convocării ministrului de Externe la Cotroceni. Dragnea: „Iohannis nu conduce Guvernul!”

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Motivul pentru care prietena Soranei Cîrstea s-a retras din circuit. Abia acum a vorbit despre problema sa medicală
Capital.ro
Pensie 2026. Actele care pot aduce bani în plus chiar și după pensionare. Când se poate cere recalcularea
Playtech.ro
Cum îți dai seama că pensia a fost calculată greșit. Ce perioade de muncă sunt omise cel mai des la calculul pensiei
Adevarul
„Cel mai bine păstrat secret din Europa”. Insula spectaculoasă din Italia, alternativa ieftină la Coasta Amalfi
wowbiz.ro
Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
500.000 de euro pentru Dan Petrescu! Omul de afaceri era disperat să-l aducă la echipă. Victor Becali: ”Băi, ești nebun?”
MediaFlux
ANAF începe să emită deciziile de impunere pentru o categorie de români. Cine trebuie să se prezinte la unitatea fiscală începând de luni, 27 iulie
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România