Revenirea lui Băsescu la Cotroceni, comentată de presa internaţională

Parlamentul a aprobat luni revenirea lui Băsescu în funcţia de preşedinte, la şase zile după ce CC a invalidat referendumul privind destituirea sa, convocat de majoritatea parlamentară, punând capăt unei lupte politice cu repercusiuni economice, anunţă principalele agenţii de presă internaţionale.
Romania TV
27 aug. 2012, 20:39
Revenirea lui Băsescu la Cotroceni, comentată de presa internaţională

Potrivit procedurii, unul dintre cei nouă judecători ai Curţii Constituţionale, Ştefan Minea, a anunţat în faţa celor două Camere reunite ale Parlamentului „încheierea interimatului asigurat de către preşedintele Senatului Crin Antonescu şi reluarea de către (Traian) Băsescu a prerogativelor constituţionale”, relatează agenţia France Presse (AFP), într-un material preluat de publicaţiile Le Figaro, Le Parisien şi postul paneuropean Euronews.

Parlamentarii Uniunii Social-Liberale (USL, coaliţia la putere) au anunţat iniţial că au decis să boicoteze reuniunea Parlamentului, după care s-au reunit în sală pentru a asigura cvorumul, precizează agenţia franceză.

Ei ar fi fost chemaţi la ordine de către premierul social-democrat Victor Ponta, care le-ar fi trimis mesaje SMS din Africa de Sud, unde asistă la o reuniune a Internaţionalei Socialiste, potrivit presei locale, citată de AFP.

Ponta a oferit asigurări în mai multe rânduri, săptămâna trecută, că majoritatea „nu doreşte să întârzie” revenirea lui Băsescu la preşedinţie prin artificii procedurale, chiar dacă premierul român a declarat că decizia Curţii este, în opinia sa, „ilegală şi nedreaptă”.

Un fost premier liberal, Călin Popescu Tăriceanu (USL) a calificat, de asemena, drept un „abuz” decizia Curţii Constituţionale (CC) care, în opinia sa, „a ignorat votul unei majorităţi a românilor”, favorabili destituirii lui Băsescu.

Curtea, gardianul Constituţiei române, a decis marţi cu o majoritate de şase din nouă judecători că referendumul privind destituirea lui Băsescu nu poate fi validat, din cauza unei participări inferioare pragului minim de 50% plus unu dintre alegătorii înscrişi pe liste. Peste 87% dintre alegătorii care s-au prezentat la urne s-au pronunţat pentru destituirea lui Băsescu.

Preşedintele de centru-dreapta, care a fost suspendat din funcţie de către Parlament la 6 iulie, urmează, totuşi, să coabiteze cu majoritatea parlamentară de centru-stânga, condusă de Ponta şi Antonescu, conchide AFP.

Agenţia Reuters scrie că Parlamentul a recunoscut luni decizia CC potrivit căreia preşedintele suspendat Traian Băsescu trebuie să se întoarcă la Cotroceni, punând capăt unei confruntări politice care a condus la o creştere a preţurilor, într-un material preluat de Irish Sun.

Încercarea alianţei de stânga a premierului Ponta de a-l îndepărta din funcţie pe rivalul său de dreapta a declanşat critici din partea Uniunii Europene (UE) şi Statelor Unite cu privire la respectarea de către Guvernul pe care îl conduce a statului de drept şi sistemului judiciar, notează agenţia.

CC a invalidat referendumul privind destituirea lui Băsescu din cauza prezentării la urne a mai puţin de jumătate din electorat, chiar dacă 88% dintre cei care au votat s-au pronunţat pentru demiterea preşedintelui, precizează Reuters.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Antrenorul-agresor din Vaslui, pedeapsă uriașă! Ce va fi nevoit să facă pentru a reveni în fotbal. Update
Capital.ro
Zeci de mii de pensionari vor primi un sprijin financiar de 250 de lei. Cererile se depun până pe 6 noiembrie
Playtech.ro
Traficul de coșmar care a ținut aproape două săptămâni. Unii șoferi au petrecut cinci zile în coloană
Adevarul
„Școala e la 900 de metri, dar elevii sunt aduși cu mașina”. Revolta bucureștenilor supărați pe părinții care blochează traficul
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Karina, o cântăreață și fostă concurentă la o emisiune TV, s-a stins din viață în urma unei boli necruțătoare: „Era un suflet frumos, talentat și cu adevărat minunat”
iamsport.ro
Breaking News! Ion Țiriac a făcut o mutare de răsunet în România
MediaFlux
Horoscopul weekendului 10-11 octombrie 2026. Ce rezervă astrele pentru fiecare zodie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte