Proiect: Acces la educaţie pentru copiii care nu au acte de identitate sau CNP

O iniţiativă legislativă depusă de mai multe femei parlamentar propune ca să aibă acces la educaţie şi copiii care nu au acte de identitate sau CNP.
Romania TV
16 mai 2018, 12:58
Proiect: Acces la educaţie pentru copiii care nu au acte de identitate sau CNP

Proiectul a fost iniţiat de deputata Oana Bîzgan, împreună cu peste alte 60 de deputate şi senatoare, şi vizează completarea Legii nr. 1/2011 a Educaţiei Naţionale în aşa fel încât aceşti copii să poată fi înscrişi în sistemul educaţional, precizează un comunicat transmis AGERPRES.

Iniţiativa legislativă prevede ca unităţile de învăţământ la care se prezintă copii fără CNP sau documente de identitate să le asigure acestora serviciile de învăţământ general obligatoriu. De asemenea, angajaţii unităţilor de învăţământ la care se solicită înscrierea vor anunţa imediat serviciile de asistenţă socială sau organele de poliţie, după caz, pentru efectuarea procedurilor de obţinere a CNP-ului şi de înscriere a copiilor în registrele de stare civilă, prevede proiectul.

Potrivit sursei citate, dreptul universal la educaţie este garantat prin Constituţie şi prin Convenţiile internaţionale la care România este parte, precum Declaraţia Universală a Drepturilor Omului a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Totodată, autorităţile estimează că peste 160.000 de români nu au niciun document de identitate, iar majoritatea celor fără acte sunt copii. Lipsa documentelor de identitate afectează atât aceşti copii, cât şi întreaga comunitate, printr-un risc crescut de sărăcie şi excluziune socială, analfabetism, expunerea la abuz şi violenţă sau trafic de persoane, arată iniţiatorii.

„Din păcate, deşi dreptul la educaţie este prevăzut legal şi egal pentru toţi cetăţenii, copiii care nu au CNP şi implicit nu au documente de naştere sau identitate nu pot beneficia de acesta. Perpetuăm astfel o problemă sistemică, iar pentru a o rezolva este nevoie de responsabilizarea tuturor actorilor implicaţi. De aici importanţa acestei colaborări transpartinice la feminin. Educaţia copiilor ar trebui să primeze, indiferent de partidul din care facem parte – le mulţumesc colegelor mele că susţin această iniţiativă”, a declarat Oana Bîzgan, iniţiatoare a proiectului.

„Nu este vina copiilor că nu au actele necesare înscrierii la şcoală; nu ei sunt responsabili pentru faptul că, dintr-un motiv sau altul, nu au CNP. Statul are datoria să intervină prin serviciile de asistenţă socială pentru a corecta această situaţie discriminatoare – este dreptul fiecărui copil să beneficieze de un start egal în viaţă”, consideră Mara Mareş, deputat PNL şi co-iniţiatoare a propunerii legislative.

„Discutăm despre egalitatea şi universalitatea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, dreptul la educaţie gratuită; ca medic pediatru şi membru în Comisia pentru sănătate şi familie atrag atenţia în mod special asupra acestor aspecte – avem datoria ca în România, ţară membră UE, să nu mai existe persoane fără acte de identitate, mai ales copii care din această cauză să nu poată merge la şcoală”, a apreciat Maricela Cobuz, deputat PSD.

„Prin această iniţiativă facem doi paşi importanţi. Pe de-o parte, ne asigurăm că accesul la educaţie este, într-adevăr, un drept al tuturor copiilor şi că aceştia pot dobândi actele de identitate atât de necesare. Pe de altă parte, este a doua colaborare de amploare a femeilor din Parlamentul României în această legislatură, ceea ce demonstrează că există cauze – educaţia este una dintre ele – ce depăşesc graniţele politice”, a subliniat şi Lavinia Cosma, deputat USR.

„Buna rezolvare a problemei înscrierii la şcoală a copiilor fără CNP presupune, dincolo de iniţiativa legislativă, mult spirit de colaborare şi disponibilitate la nivel local. Sunt convinsă că şcolile, dascălii şi instituţiile locale se vor implica pentru a oferi tuturor copiilor aceeaşi şansă la educaţie”, a afirmat, la rândul său, Roxana Mînzatu, deputat PSD.

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Adevărata miză a barajului Dinamo – FCSB: „Nu e vorba doar despre potul de 10 milioane de euro”
Capital.ro
RCA 2026. Document obligatoriu pentru șoferii care merg în afara țării. Ce trebuie să conțină asigurarea auto
Playtech.ro
Cum au dispărut 15.000 de lei din telefonul unui client urcat într-un taxi din București. Ce trebuie să faci imediat dacă păţeşti aşa ceva
Adevarul
Orașul în care stațiile de metrou arată ca niște palate
wowbiz.ro
El este băiețelul de 4 ani ucis de un câine de pază! Martorii fac declarații șocante despre tragedie: „L-a văzut pe cameră”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce a ieșit la iveală după tragedia din Buzău, unde Teo a fost mușcat de un câine. Familia acuză proprietarul stânei de mușamalizare: „Acel câine ar fi fost dezlegat”
iamsport.ro
”Mâine pleci acasă!”. L-a sfidat în față pe Gică Hagi, iar ”Regele” s-a înfuriat: ”E prima oară în cariera mea!”
MediaFlux
Putin va fi dat jos de la putere. Gruparea secretă care pregătește revoluția în Rusia
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi