Ministerul Educaţiei, prima reacţie privind excluderea elevilor slabi de la Evaluarea Naţională

Ministerul Educaţiei susţine că nu a primit sesizări referitoare la practici privind "fenomentul Brăila", prin care elevii de clasa a VIII-a consideraţi slabi nu sunt lăsaţi de profesori să participe la Evaluarea Naţională pentru a nu "trage în jos" rata de promovare a şcolilor sau judeţelor.
Filip Stan
16 mai 2018, 18:01
Ministerul Educaţiei, prima reacţie privind excluderea elevilor slabi de la Evaluarea Naţională

„Ministerul Educaţiei Naţionale promovează, ca politică educaţională, asigurarea echităţii în educaţie, în ceea ce priveşte accesul egal la toate formele de învăţământ, dar şi în ceea ce priveşte calitatea educaţiei pentru toţi copiii. În atenţia MEN, până la acest moment, nu au fost transmise sesizări referitoare la o situaţie concretă privind fenomenul menţionat. MEN va trimite în atenţia inspectoratelor şcolare o notă prin care va solicita informarea corectă a elevilor care participă la examenele naţionale (Evaluare Naţională şi Bacalaureat), precum şi a părinţilor acestora”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de Ministerul Educaţiei.

Precizările ministerului vin după ce un ONG a trimis o scrisoare deschisă premierului României, ministrului Educaţiei şi altor reprezentanţi din învăţământm, prin care atrage atenţia asupra „fenomentul Brăila”.

Reprezentanţii ONG-ului susţin că există profesori sau chiar inspectorate şcolare care le interzic elevilor consideraţi mai slabi să participe la Evaluarea Naţională pentru a nu „trage în jos” procentul de promovare al şcolilor la acest examen.

„Există dovezi ce ne arată că nota medie pe şcoală / judeţ la evaluarea naţională este ridicată artificial de o prezenţă redusă a elevilor de clasa a 8-a la testări – ca urmare a unei „selecţii” impuse la nivel de clasă, management al şcolii sau inspectorat şcolar. Această situaţie rezultă în urma unei practici abuzive la nivel de sistem educaţional, prin care elevilor consideraţi slabi le este interzisă înscrierea la Evaluarea Naţională pentru a nu „trage în jos” media pe şcoală/judeţ. În practică, am întâlnit astfel de cazuri în toată ţara, cu preponderenţă în comunităţi sărace, marginalizate şi/sau cu procent mare de romi”, se arată în scrisoarea deschisă remisă MEDIAFAX de Asociaţia Human Catalyst.

Autorii scrisorii deschise susţin că acest fenomen este observat în special în judeţul Brăila, unde nota medie la Evaluarea Naţională a fost una mare, iar numărul elevilor care au susţinut acest examen este cel mai mic.

„Cel mai reprezentativ exemplu în acest sens este ilustrat în cazul unităţilor de învăţământ din judeţul Brăila. Deşi aici în 2016-2017 nota medie la evaluarea naţională a fost a doua cea mai mare din ţară (7,29), după Municipiul Bucureşti (7,35), ponderea elevilor din clasa a 8-a care nu au susţinut evaluarea naţională a fost cea mai crescută din România (36,5%), mai mult cu 3% faţă de anul şcolar anterior. Important de precizat că „fenomenul Brăila” este practicat şi la nivel de liceu, în cazul examenului de Bacalaureat”, se arată în sursa citat.

Asociaţia solicită de la oficiali adoptarea de urgenţă a unor măsuri legale prin care să asigure participarea elevilor absolvenţi la examenele menţionate şi sancţionarea responsabililor din educaţie care pun presiune pe elevii cu note joase.

Ministerul Educaţiei mai precizează că, potrivit metodologiei de admitere, un absolvent de învăţământ gimnazial care nu a participat la Evaluarea Naţională poate să îşi continue studiile în învăţământul liceal şi profesional, în limita locurilor disponibile.

MEN mai adăugă că se asigură, în fiecare an şcolar un număr de locuri în învăţământul liceal şi profesional cel puţin egal cu numărul de absolvenţi de gimnaziu. Astfel, fiecărui elev care a terminat clasa a VIII-a i se asigură posibilitatea continuării studiilor.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi detalii în cazul româncei găsite moartă în lada patului, în Italia. Fiul ei de 6 ani, posibil martor-cheie în anchetă
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș, acid cu Florin Tănase după Sepsi – FCSB 0-0: „Zici că-i buricul târgului!”. Comparație între transferurile celor două echipe: „Decât Labonni, mai bine Mawa și Oberlin”
Capital.ro
Serviciile de informații din SUA avertizează asupra riscului unui atac al Rusiei asupra NATO. Scenariul ar putea deveni posibil până în 2029
Playtech.ro
Câți bani a strâns un român din ambalajele SGR în doar câteva luni. Metodele prin care clienții spun că își dublează suma
Adevarul
Poliția i-a confiscat Ferrari-ul de 3,7 milioane de lire sterline la o jumătate de oră după ce s-a urcat la volan
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Este stare de urgență în Columbia, după cutremurul de 7,4 pe Richter! Cel puţin 132 de persoane s-au stins şi 570 au fost rănite
iamsport.ro
Trauma care i-a schimbat viața fratelui lui Radu Drăgușin: ”Un om barbar. Nu concepeam așa ceva!”
MediaFlux
Putin a fugit din Moscova. Președintele Rusiei se teme tot mai mult de Zelenski
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat