Cercetătorii americani au identificat un compus care ar putea stopa răspândirea cancerului

Un compus care ar putea bloca răspândirea cancerului pancreatic şi a altor tipuri de tumori a fost identificat de o echipă de oameni de ştiinţă din Statele Unite în urma studiilor pe animale de laborator, informează miercuri agenţia Xinhua.
Romania TV
17 mai 2018, 12:48
Cercetătorii americani au identificat un compus care ar putea stopa răspândirea cancerului

Cercetătorii de la Northwestern University au descoperit că şoarecii trataţi cu un compus numit metarrestin au dezvoltat mai puţine tumori şi au trăit mai mult în comparaţie cu exemplarele care nu au beneficiat de acest tratament.

În prezent ”nu există niciun medicament aprobat în mod specific pentru tratarea metastazei”, a precizat Juan Marugan, coautor al lucrării. ”Rezultatele noastre demonstrează că metarrestin este un agent foarte promiţător, pe care ar trebui să continuăm să-l cercetăm contra metastazei”, a adăugat el.

Metarrestin are potenţialul de a descompune un component prezent în celulele canceroase, numit compartimentul perinuclear (PNC), se arată în acest studiu.

Huang Sui, coautoare a lucrării, alături de colegii săi de la Facultatea de Medicină a universităţii amintite, a demonstrat anterior că pe măsură ce creşte numărul celulelor canceroase cu PNC existente într-o tumoare, cu atât este mai mare probabilitatea ca acestea să se răspândească. Astfel, specialiştii au sugerat că reducerea PNC ar putea avea drept consecinţă o scădere a progresiei cancerului.

Echipa lui Huang a analizat peste 140.000 de compuşi în demersul de evaluare a potenţialei eficacităţi în eliminarea PNC din celule în cazurile de cancer în stadiu avansat. Astfel a fost identificat acest compus cu rezultate pozitive în descompunerea PNC din celulele canceroase prezente în tumorile de prostată.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că acest compus a împiedicat răspândirea cancerului pancreatic la şoareci prin perturbarea mecanismului de producere a proteinelor în celulele canceroase.

Cercetătorii intenţionează să depună în toamnă o cerere la Agenţia pentru Alimente şi Medicamente a Statelor Unite pentru obţinerea aprobării necesare în vederea testării acestui compus pe pacienţi umani.

Studiul a fost publicat miercuri în jurnalul Science Translational Medicine.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
România U21, eliminată de Finlanda U21 în drumul spre EURO 2027. Nordicii se bat cu Spania U21 pentru locul 1
Capital.ro
Acciza la motorină rămâne redusă cu 25% și în luna octombrie. Cât vor plăti șoferii
Playtech.ro
Temperaturile au coborât sub zero grade Celsius în mai multe localități din România. Cum va fi vremea în următoarele zile
Adevarul
Putin ar fi călătorit în secret cu amanta sa în Kazahstan. Ce au descoperit jurnaliștii în datele despre zboruri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
A plecat de la CFR Cluj în vară, dar deja nu mai este dorit de noul club: ”Vor să scape de el!”
MediaFlux
Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare cu cruce roșie. Ce nu ai voie să faci pe 1 octombrie pentru a nu aduce ghinionul asupra ta
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte