Premierul croat şi-a început vizita în România printr-un dineu de lucru oferit de prim-ministrul Viorica Dăncilă

Prim-ministrul Republicii Croaţia, Andrej Plenkovic, şi-a început vizita oficială în România, joi seara, printr-un dineu de lucru oferit de premierul Viorica Dăncilă.
Romania TV
17 mai 2018, 18:32
Premierul croat şi-a început vizita în România printr-un dineu de lucru oferit de prim-ministrul Viorica Dăncilă

Potrivit unui comunicat al Guvernului, la dineul de lucru oferit de prim-ministrul român în cinstea înaltului oficial de la Zagreb au fost invitaţi să participe toţi membrii Executivului de la Bucureşti.

„Vizita oficialului croat are loc în contextul intensificării relaţiilor bilaterale în ultimii ani, precum şi al apartenenţei celor două state la acelaşi Trio al Preşedinţiei Consiliului UE. Scopul principal al întrevederii îl reprezintă consolidarea cooperării la nivel politic şi economic şi identificarea de noi arii de cooperare la nivel sectorial”, precizează sursa citată.

Vizita prim-ministrului croat se înscrie în dorinţa de consolidare şi diversificare a cooperării ca state partenere în UE şi aliaţi în cadrul NATO pe principalele teme de interes comun ale agendei regionale şi europene, se mai arată în comunicat.

În cursul zilei de vineri, premierul croat va purta convorbiri oficiale cu şeful Executivului de la Bucureşti la Palatul Victoria, cu preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni şi va avea o întrevedere cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, la Parlament.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Cele mai ieftine 10 mașini electrice pe care le poți cumpăra în România în 2026
Capital.ro
Ai luat amendă în Bulgaria și ai trecut granița? Detaliul pe care mulți șoferi nu îl cunosc
Playtech.ro
Greșeli de limba română pe care le facem fără să ne dăm seama. Formele corecte, explicate prin exemple
Adevarul
Cum pierzi mii de euro cu o mașină fără să-ți dai seama. Modelele care se depreciază cel mai rapid în România
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Primești bani de la părinți, prieteni sau rude? Când poate cere ANAF explicații și în ce situație se aplică impozitul de 70%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte