Coaliţia anti-sistem şi extrema dreaptă italiană s-au înţeles în privinţa premierului. Ţara va avea guvern, după aproape trei luni

Giuseppe Conte - un avocat şi profesor de drept, în vârstă de 54 de ani, necunoscut marelui public şi care până în prezent a stat departe de lumea politică - ar urma să conducă guvernul aflat în pregătire în Italia, scrie luni presa italiană.
Iulian Tudor
21 mai 2018, 13:08
Coaliţia anti-sistem şi extrema dreaptă italiană s-au înţeles în privinţa premierului. Ţara va avea guvern, după aproape trei luni

Luigi Di Maio şi Matteo Salvini, liderii Mişcării Cinci Stele (M5S, antisistem) şi Ligii (extrema dreaptă), care au încheiat un acord cu privire la un program comun, urmează să-l prezinte luni seara pe cel pe care l-au ales să conducă Guvernul.

Cei doi au rămas foarte discreţi, dar după ce s-a pierdut în speculaţii timp de aproximativ zece zile, presa italiană paria luni pe Giuseppe Conte.

Născut în 1964 la Volturara Appula, o comună mică de 500 de locuitori din Puglia (sud), Conte a studiat dreptul la Roma.

Înaintea alegerilor legislative de la 4 martie, M5S l-a prezentat drept un posibil ministru al „debirocratizării” administraţiei publice.

Citeşte şi Italia plănuieşte să renunţe la moneda euro. Câştigătorii alegerilor vor revenirea la liră

Publicul l-a descoprit atunci pe acest jurist, purtând un costum elegant şi cu o tunsoare rebelă brunetă, care nu a mai apărut ulterior, în timpul negocierilor guvernamentale.

CV-ul său, publicat pe site-ul M5S, are 12 pagini şi menţionează sejururi de studiu şi cercetări în universităţile cele mai prestigioase din întreaga lume.

El a predat la universităţi în Sardinia, la Roma, Florenţa sau în Malta şi a susţinut cursuri de drept privat la Florenţa şi la prestigioasa Universitate Luiss din Roma. El deţine, de asemenea, un cabinet de avocatură la Roma.

El a fost membru al Consiliului de Administraţie al Agenţiei Spaţiale italiene, consultant juridic al Camerei de Comerţ a Romei sau membru al Comitetului de supraveghere a mai multor societăţi de asigurpri din Italia.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT