Celulele cancerului de sân „se ascund” în alte organe şi reapar mai târziu

Mecanismul prin care celulele responsabile de cancerul de sân obişnuiesc să hiberneze în alte organe şi să reapară apoi cu o forţă care le face mult mai periculoase decât iniţial a fost identificat de o echipă de oameni de ştiinţă din Statele Unite, informează AFP.
Alina Costache
23 mai 2018, 07:39
Celulele cancerului de sân

Studiul cercetătorilor americani are o componentă promiţătoare. Experimentele efectuate pe celule umane şi de şoareci au demonstrat că dezactivarea acestui mecanism, prin medicamente sau manipulare genetică, paralizează aceste celule şi stopează capacitatea lor de a se multiplica.

Prezentată în jurnalul Nature Communications, descoperirea oferă perspective în privinţa terapiilor contra acestui tip de cancer, cel mai frecvent şi cu cea mai mare rată de mortalitate la femei.

Aproximativ 90% dintre cazurile de cancer de sân au ca rezultat metastazele, celulele canceroase migrând în alte regiuni ale corpului. Acestea pot intra într-un proces de hibernare, uneori timp de mai multe decenii, în zonele în care şi-au găsit refugiu.

”Rezultatele noastre demonstrează că celulele cancerului de sân pot supravieţui, nedetectate, în corpurile pacienţilor lungi perioade de timp printr-un proces celular numit autofagie”, a explicat pentru AFP unul dintre autorii cercetării, Kent Hunter din cadrul Institutului Naţional al Cancerului din apropiere de Washington.

În cadrul procesului de autofagie, o celulă se autodistruge parţial pentru a supravieţui într-un mediu stresant şi sărac în nutrienţi.

”Multe dintre tratamentele tradiţionale împotriva cancerului sunt concepute pentru a viza celulele care se divid. Totuşi, celulele ‘adormite’ nu se divid activ sau frecvent”, a adăugat Hunter.

Faptul că se ascund în altă parte a corpului le permite să ”fugă” din calea tratamentelor localizate, precum radioterapia.

În cadrul studiului, cercetătorii au injectat celulele latente în corpul şoarecilor. Jumătate dintre rozătoare au primit un medicament care a inhibat autofagia, iar celeilalte jumătăţi i s-a administrat un placebo. Într-un alt experiment, specialiştii au modificat gena care controlează autofagia. Ambele abordări au condus la o scădere semnificativă a supravieţuirii şi multiplicării celulelor canceroase, se arată în concluziile studiului. Celulele care nu pot recurge la autofagie acumulează substanţe toxice care le distrug mitocondriile, sursa lor de energie.

Înainte de conceperea unui tratament va fi necesară efectuarea unor studii clinice pe oameni prin care să se elimine rezultatele nesigure, a precizat Hunter.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Vlad Gherman a dezvăluit ce se întâmplă în viața lui și a Oanei Moșneagu. Mesajul care a stârnit reacții: ”Etape care necesită timp”
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș, editorial dur după ce a văzut lista de 48 jucători a lui Gică Hagi: „Niciun alt selecționer nu l-ar fi convocat”
Capital.ro
Oferta PPC care schimbă prețul energiei de la o oră la alta. Cine poate beneficia
Playtech.ro
Ce înseamnă rombul alb desenat pe o bandă de circulație. Regula pe care trebuie să o știe șoferii
Adevarul
„Au drumuri mai proaste decât noi, ceea ce e impresionant”. Ce cred românii despre Bulgaria după vacanțe și călătorii
wowbiz.ro
Geta Sterp, însărcinată pentru a doua oară! Sora lui Culiță va avea o fetiță
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
România a fost zguduită de o nouă mișcare seismică! În ce zonă s-a resimțit și cât de puternică a fost
iamsport.ro
A jucat sub comanda lui Gică Hagi și a dat verdictul în privința ”Regelui”: ”Aveam 7-8 goluri date și eram tot rezervă”
MediaFlux
Gigi Becali, prins pe interzis! Latifundiarul a parcat bolidul de lux fix sub semnul de circulație pentru o vizită la farmacie | Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului