Judecătoarea Elena Burlan, cercetată sub control judiciar

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, definitiv, contestaţia Elenei Burlan-Puşcaş, judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, şi a decis înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar.
Romania TV
24 mai 2018, 06:37
Judecătoarea Elena Burlan, cercetată sub control judiciar

Pe 17 mai, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au respins solicitarea procurorilor DNA de arestare preventivă a Elenei Burlan-Puşcaş, stabilind că aceasta poate fi cercetată în arest la domiciliu.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au cerut instanţei arestarea preventivă a Elenei Burlan-Puşcaş sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită.

Potrivit DNA, judecătoarea ar fi primit 50.000 de euro de la patru inculpaţi, dintre care doi cercetaţi pentru tentativă de omor calificat.

„În contextul judecării unui dosar penal ce privea săvârşirea unor infracţiuni cu violenţă, inculpata Burlan-Puşcaş Elena (…) a primit, în perioada 2009 – 2010, de la patru dintre inculpaţii vizaţi de cercetarea judecătorească (dintre care doi cercetaţi pentru tentativă de omor calificat) suma totală de 50.000 euro. Banii respectivi au fost primiţi de magistrat pentru a dispune faţă de cei doi inculpaţi cercetaţi pentru tentativă de omor calificat înlocuirea măsurii preventive a arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, lucru care s-a şi întâmplat în perioada 1 octombrie 2009 – 26 ianuarie 2010”, arată DNA.

Conform procurorilor, soluţiile pronunţate de judecătoare au fost de fiecare dată desfiinţate de instanţa superioară.

Procurorii anticorupţie mai susţin că, în acelaşi context şi pentru aceeaşi sumă de bani, printr-o sentinţă din februarie 2010, Elena Burlan-Puşcaş a pronunţat pedepse cu suspendarea executării faţă de toţi inculpaţii din dosarul respectiv.

„În faza de apel, în luna decembrie 2010, această sentinţă a fost desfiinţată în parte, Curtea de Apel Bucureşti pronunţând pedepse cu executare faţă de autorii infracţiunii de tentativă de omor calificat, aceste pedepse fiind de 8 ani, respectiv 7 ani şi 6 luni”, precizează DNA.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Călin Georgescu le-a transmis un mesaj românilor care îi scriu în arest: Vă citesc, vă simt, vă înțeleg. Se aude cum bate inima voastră 
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT