Şefă de promoţie, cu media 10, şomeră: Sunt revoltată pentru că nu mi se dă şansa de a profesa

Despre sistemul de învăţământ din România, de cele mai multe ori, se vorbeşte în termeni deloc pozitivi. Legi care se schimbă de la un an la altul, programe şcolare care îi derutează atât pe profesori, cât şi pe elevi, salarii mici pentru dascăli, nivel slab de pregătire al elevilor, rezultate dezastruoase la examenele naţionale sunt numai câteva din problemele sistemului. Cu toate aceastea, există şi tineri eminenţi, care fac performanţă, pe care autorităţile, pur şi simplu, îi ignoră.
Romania TV
29 aug. 2012, 15:04
Şefă de promoţie, cu media 10, şomeră: Sunt revoltată pentru că nu mi se dă şansa de a profesa

Oana Ilie este o tânără de 28 ani din Craiova. În 2007, a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii de stat din Craiova, cu media generală 10. A fost şefă de an şi şefă de promoţie.

Doi ani mai târziu, în 2009, a absolvit a doua facultate, Facultatea de Istorie, Filosofie, Geografie, secţiunea Filosofie, Sociologie, tot din Craiova. În 2009 a absolvit şi masterul, iar anul acesta va termina doctoratul.

Dorinţa ei cea mai mare este să lucreze în învăţământ, în România. În condiţiile în care tot mai mulţi tineri aleg să meargă la muncă în străinătate, Oana nici nu-şi poate imagina să plece din ţară sau să renunţe la cariera din educaţie. Tânăra consideră că de vreme ce aici s-au investit bani în pregătirea ei, este de datoria sa să-şi folosească cunoştinţele în România.

„Eu m-am pregătit pentru meseria asta. Am ales învăţământul pentru că îmi place foarte mult. Învăţământul reprezintă modul meu de a fi şi de a exista. Nu pot să-mi imaginez o carieră în alt domeniu. Aş fi putut să plec în străinătate, însă consider că ţara a investit bani în mine şi sunt datoare să investesc efortul meu în ţara respectivă. Numai că nu am ocazia de a face acest lucru”, a declarat Oana Ilie pentru ROMÂNIATV.NET.

Tânăra nu a reuşit să intre în mediul universitar pentru că nu s-au scos posturi la concurs. Pentru că drumul spre o carieră universitară era blocat, Oana a ales învăţământul preuniversitar. Tot fără succes.

Nu a fost nicio posibilitate să rămân în învăţământul universitar, deşi, ca şefă de promoţie, consider că ar fi trebuit să existe o posibilitate cât de mică. Adică, cred că ar trebui păstraţi cei care au rezultate foarte bune la învăţătură. Atunci m-am orientat spre învăţământul preuniversitar. În anul 2010 am dat examenul de titularizare, însă în Craiova nu au fost posturi titularizabile. Am fost suplinitor în anii 2010-2012 la două licee din Craiova„, a povestit Oana.

„Sunt revoltată pentru că nu mi se dă şansa de a profesa”

Tânăra spune că este o luptătoare, însă nu ştie câtă energie va mai avea ca să se lupte împotriva sistemului. Oana Ilie este, pur şi simplu, revoltată de faptul că nu i se dă şansa să profeseze.

Sunt vârful de lance al unei promoţii şi atunci trebuie să pot face acest lucru. Sunt revoltată pentru că nu mi se dă şansa de a profesa. Sunt în învăţământ tot felul de profesori care au un comportament reprobabil şi tocmai eu, care am terminat prima, nu reuşesc să am un loc de muncă aici„, a mai spus ea.

În anii în care a fost suplinitor, Oana Ilie a obţinut cinci premii naţionale la concursurile de limba engleză. „Am câştigat un premiu întâi, un premiu doi, un premiu trei şi două menţiuni. Plus rezultatele la concursurile interjudeţene. Nu au reuşit titularele de la liceul la care lucram să obţină aşa rezultate„, a completat ea.

„Este o luptă surdă între mine şi minister. Sper că nu e o cauză pierdută”

Pentru că este o persoană ambiţioasă, Oana nu renunţă aşa uşor. De aceea, şi-a propus să obţină o audienţă la ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu. Nici aici nu a avut prea mult succes.

„Am încerat să obţin audienţă la ministrul Educaţiei, însă este foarte greu de obţinut. Este o luptă surdă între mine şi minister. Sper că nu e o cauză pierdută. Trebuie să fie o persoană dispusă să asculte. De-a lungul timpului am obţinut nenumărate premii, am participat la 11 conferinţe internationale şi aş vrea să o întreb pe doamna ministru dacă este normal ce se întâmplă şi dacă este normal ca sistemul să fie creat aşa. Dacă nici pentru şefii de promoţie nu se găseşte un loc de muncă în învăţământ, universitar sau preuniversitar, atunci ce pretenţii putem avea de la  acest învăţământ să producă oameni specializaţi şi bine pregătiţi”, a mai precizat tânără.

După o asemenea experienţă personală, Oana Ilie nu poate avea cuvinte de laudă la adresa sistemului în care îşi doreşte atât de mult să intre. „Este un sistem prost conceput de toată generaţia politică, pe care nu a interesat-o ce se întâmplă cu nişte absolvenţi de prim rang ai universităţilor. În orice ţară, dacă nu investeşti în oamenii pe care îi ai, nu poţi să ceri performanţă de la ei”, a mai spus Oana.

Cu un salariu foarte mic şi cu 20-30 de diplome în palmares, care, deocamdată, nu o ajută prea mult, Oana nu se lasă descurajată. Mai mult decât atât, ea vede şi câteva soluţii care ar putea îmbunătăţi sistemul de învăţământ.

„Pentru a avea o educaţie de calitate, cei care au puterea de a decide trebuie să stabilească nişte reguli clare, o programă şcolară, un model de educaţie, trebuie fixată o lege a educaţiei coerentă, care să nu mai fie schimbată de la un an la altul. De asemenea, dacă programa şcolară se schimbă foarte des, întregul sistem va fi bulversat”, a completat aceasta.

Despre examenul de bacalureat care se desfăşoară zilele acestea, Oana spune că este „dezamăgitor” ce se întâmplă la acest examen. „Există mai mulţi factori care au dus la aceste rezultate dezastruoase, printre ele, lipsa de interes a elevilor şi profesorilor, lipsa valorilor pentru tineri, care nu sunt tocmai cele mai bune. Profesorii trebuie să îi înveţe pe elevi că pot reuşi în viaţă prin muncă şi prin bagajul de cunoştinţe. Din păcate, eu sunt un exemplu viu că nu se poate”, a conchis Oana Ilie.

DailyBusiness
PSD respinge alianța cu AUR și continuă boicotul ședințelor Coaliției
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Diana Munteanu a impresionat în costum de baie! Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Contre între Ilie Bolojan și omul lui Nicușor Dan. Adevărul despre plata pensiilor și salariilor: ”Banii se termină”. Exclusiv
Capital.ro
Călin Georgescu, pus la pământ. Patriarhia Română i-a dat lovitura decisivă. Minciuna nu a rezistat
Playtech.ro
Țări fără taxe anuale pe mașini şi case. Românii s-au împărţit în două, după mărirea taxelor: 'Văd că peste tot este...
Adevarul
Multinaționalele iau în calcul majorarea prețurilor sau relocarea din cauza taxelor suplimentare
wowbiz.ro
A murit! Doliu în showbiz. Detalii șocante despre tragedia momentulu
Evz.ro
Scandal în showbiz. Alina Stoianov și Slava Sambriș s-au logodit. Emilian Crețu, în lacrimi și furie
Prosport.ro
Imaginile verii cu Diana Munteanu în costum de baie
kanald.ro
Tragedie pe drumul spre Thassos! Trei persoane și-au pierdut viața după ce un TIR a lovit violent două mașini la bariera de taxare
Cancan.ro
Cauza morții Ralucăi Pânzaru, tânăra de 28 de ani găsită fără suflare într-un apartament din Iași. NU s-a sinucis!
iamsport.ro
A cumpărat un apartament de la Mitică Dragomir și e revoltat de ce a găsit în acesta: ”Marele antreprenor!”
MediaFlux
Ședință a coaliției la Guvern la care PSD nu participă! Radu Miruță spune că sunt multe cuțite aruncate în spate. Grindeanu: Coaliția merge înainte
stirilekanald.ro
Raluca Pânzaru NU s-a sinucis! Cum a murit, de fapt! Breaking news
Guvernul vrea să taie cu 30% salariile de la ANRE, ASF și ANCOM. Vor fi reduse cu 10% și posturile