ZIUA COPILULUI: Mai mult de jumătate dintre copiii de pe Terra, ameninţaţi de războaie, sărăcie şi discriminări

Peste 1,2 miliarde de copii din lumea întreagă, care reprezintă mai mult de jumătate din totalul minorilor de pe planeta noastră, sunt ameninţaţi de războaie, sărăcie severă şi discriminări de gen, au anunţat reprezentanţi ONG-ului britanic Save the Children într-un raport publicat miercuri, informează AFP.
Romania TV
31 mai 2018, 09:28
ZIUA COPILULUI: Mai mult de jumătate dintre copiii de pe Terra, ameninţaţi de războaie, sărăcie şi discriminări

Într-un document intitulat „The Many Faces of Exclusion” („Multiplele chipuri ale excluderii”), organizaţia britanică a alcătuit un clasament ce cuprinde 175 de ţări, în funcţie de ameninţările cu care se confruntă copiii în privinţa educaţiei, sănătăţii, nutriţiei şi violenţei.

Singapore şi Slovenia sunt cel mai bine clasate, devansând ţările nordice (Norvegia, Suedia şi Finlanda). La polul opus se află 10 ţări din Africa centrală şi occidentală, inclusiv Niger, care se află pe ultimul loc (poziţia a 175-a).

România ocupă locul 54, cu un scor total de 916 puncte. Republica Moldova se situează pe poziţia a 81-a, cu un scor de 867 de puncte.

Organizaţia Save the Children a subliniat faptul că „în pofida puterii lor economice, militare şi tehnologice”, Statele Unite (locul 36), Rusia (locul 37) şi China (locul 40) se află în urma tuturor ţărilor din Europa Occidentală în acest clasament.

„Faptul că ţări cu niveluri de venituri similare prezintă rezultate atât de diferite arată că angajamentul politic şi investiţiile determină o diferenţă crucială”, a declarat Helle Thorning-Schmidt, directorul general al organizaţiei Save the Children.

În total, peste 1 miliard de copii trăiesc în ţări care se confruntă cu sărăcie severă şi 240 de milioane în ţări afectate de războaie. Save the Children a subliniat şi faptul că 575 de milioane de fete trăiesc în societăţi în care „prejudecăţile sexiste reprezintă o problemă gravă”. ONG-ul britanic a observat că aceste trei ameninţări sunt cumulate în 20 de ţări, inclusiv în Afganistan, Somalia, Yemen şi Sudanul de Sud.

Zonele marcate de conflicte armate concentrează şi ele dificultăţi diverse: incidenţa muncii depuse de copii şi căsătoriile forţate ating cele mai ridicate niveluri în aceste regiuni, în care educaţia universală pentru ciclul primar este aproape absentă.

ONG-ul britanic îndeamnă guvernele lumii să demareze o „acţiune urgentă”. „Fără acest lucru, promisiunile făcute de toate ţările din ONU în 2015 de a permite fiecărui copil să trăiască, să înveţe şi să fie protejat nu vor fi respectate”, au transmis membrii organizaţiei. 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Alina Pușcău vorbește cu greu despre efectele tratamentului: „Începe să îmi cadă părul” | VIDEO
Fanatik.ro
„Arnold, Arnold!” Patroana milionară i-a trimis pupici lui Garita! Viitorul jucător al FCSB și-a lăsat partenera cu ochii-n soare: „Să știi că o iubesc”. Video exclusiv
Capital.ro
Ai primit o sumă mare de bani la nuntă? Ce se poate întâmpla când ajungi cu ea la bancă
Playtech.ro
Ce greșeli îți pot bloca dosarul de pensionare în 2026. Documentele pe care trebuie să le verifici
Adevarul
Cum au rămas doi români fără 36.000 de lire pe Aeroportul Otopeni și s-au ales și cu amendă, la întoarcerea din Anglia
wowbiz.ro
Cine era medicul de la Spitalul Universitar de Urgență București care s-a sinucis! Avea doar 28 de ani
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 29 de ani a fost sfâșiată de urs, la doar o zi după ce fusese cerută în căsătorie. Tragedia a avut loc sub privirile logodnicului
iamsport.ro
S-a întâlnit cu Radu Naum la piață și a rămas perplex: ”Mi-a dat o palmă! Mă gândeam: «Cine face asta?»”
MediaFlux
Răsturnare de situație în politică! Ilie Bolojan, anunț privind formare unui Guvern
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat