Pro România va ataca la CCR Regulamentul Camerei Deputaţilor după ce li s-a respins cerere pentru înfiinţarea unui grup parlamentar

Deputatul Daniel Constantin, lider al PRO România, afirmă că interdicţia constituirii unui grup parlamentar din deputaţi neafiliaţi sau care au candidat pe liste ale unor formaţiuni politice diferite reprezintă o încălcare a Constituţiei şi anunţă că face demersurile legale necesare, inclusiv contestarea Regulamentului Camerei Deputaţilor la CCR.
Romania TV
31 mai 2018, 10:49
Pro România va ataca la CCR Regulamentul Camerei Deputaţilor după ce li s-a respins cerere pentru înfiinţarea unui grup parlamentar

„Contrar celor susţinute de Comisia permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, apreciem că interdicţia constituirii unui grup parlamentar din deputaţi neafiliaţi sau care au candidat pe liste ale unor formaţiuni politice diferite reprezintă o încălcare a Constituţiei României şi a drepturilor ocrotite de aceasta”, precizează Daniel Constantin într-un comunicat transmis joi AGERPRES.

Potrivit lui Constantin, Comisia permanentă nu a avut în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 1490/2010, prin care s-a constatat ca fiind constituţională posibilitatea deputaţilor independenţi de a forma grupuri parlamentare.

„Realizarea distincţiei ‘independenţi’ – ‘neafiliaţi’ în ceea ce priveşte acordul nostru de voinţă liber exprimat, de a forma un grup parlamentar pentru a ne exercita prerogativele legale, duce la crearea unei stări de discriminare şi de limitare a drepturilor noastre”, susţine Daniel Constantin.

El afirmă că „opinia Comisiei este întemeiată doar pe un Regulament modificat succesiv pentru a servi unor interese particulare”.

Acesta anunţă că va face demersurile legale necesare, inclusiv procedura de contestare a Regulamentului Camerei Deputaţilor la Curtea Constituţională.

„Instanţa constituţională s-a pronunţat anterior şi trebuie/ sperăm să aibă o practică unitară şi pe viitor. Stabilirea situaţiei şi validarea unui grup parlamentar este de competenţa preşedintelui Camerei Deputaţilor, Comisia menţionată având cel mult un rol consultativ. Preşedintele Camerei Deputaţilor este cel care trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru deciziile luate faţă de cererea noastră”, menţionează Daniel Constantin, conform sursei citate.

Deputaţii neafiliaţi nu-şi pot constitui un grup parlamentar, iar formarea de grupuri parlamentare ale unor partide care nu au obţinut mandate în urma alegerilor este interzisă, se arată în punctele de vedere ale Comisiilor de regulament şi de statut trimise Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.

Demersul celor două comisii vine ca urmare a solicitării adresate, marţi, conducerii Camerei de liderul deputaţilor PSD, Daniel Suciu, privind un punct de vedere cu privire la posibilitatea constituirii unui grup parlamentar nou.

„În ultima perioadă, în spaţiul public s-au vehiculat informaţii referitoare la o posibilă constituire a unui nou grup parlamentar la Camera Deputaţilor”, a precizat Daniel Suciu în solicitare, menţionând că este necesar un punct de vedere cu privire la posibilitatea înfiinţării unui astfel de grup.

Biroul permanent a luat act, miercuri, de aceste puncte de vedere şi le va transmite liderului grupului PSD, a precizat secretarul Camerei Georgian Pop.

Fostul premier Victor Ponta, liderul Pro România, a anunţat luni că săptămâna aceasta va depune cerere pentru înfiinţarea unui grup parlamentar.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, salt uriaș în clasamentul coeficienților! Oltenii pot egala performanța FCSB de acum 2 ani
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi reguli pentru șoferi din 6 noiembrie. Cine va obține sau reînnoi mai greu permisul de conducere
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT