Coliziune între un microbuz şi un tractor. Mai multe victime au ajuns la spital

Un microbuz cu circa 20 de pasageri s-a ciocnit, joi, cu un tractor, pe DN 7 în zona localităţii dâmboviţene Slobozia Moară, mai multe victime rezultate în urma accidentului urmând a fi transportate la spital, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa.
Filip Stan
31 mai 2018, 13:00
Coliziune între un microbuz şi un tractor. Mai multe victime au ajuns la spital

”În microbuz erau circa 20 de persoane. Accidentul s-a soldat cu trei victime, două din microbuz şi o femeie care conducea tractorul. Două dintre victime vor fi transportate către Unitatea de Primiri Urgenţe Titu, iar una către Spitalul Judeţean Târgovişte”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Dâmboviţa, Gabriel Gătej.

Circulaţia în zona unde a avut loc accidentul se desfăşoară alternativ, pe o bandă de mers.

”Mai multe victime sunt rănite uşor, conform primelor date. Se efectuează cercetarea la faţa locului, urmând a se stabili cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului rutier”, se arată în informarea IPJ Dâmboviţa.

La faţa locului au ajuns un echipaj SMURD, două ambulanţe şi două autospeciale cu apă şi spumă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT