Sorin Ovidiu Vîntu, la Parchet pentru dosarul FNI VIDEO

Sorin Ovidiu Vîntu, încarcerat ca urmare a unei condamnări la un an de detenţie pentru şantaj, a fost dus din nou, joi, la Parchetul instanţei supreme, pentru a-i fi prezentate materiale de urmărire penală în dosarele FNI şi Petromservice, au declarat oficiali din PICCJ.
Romania TV
30 aug. 2012, 06:43
Sorin Ovidiu Vîntu, la Parchet pentru dosarul FNI VIDEO

Purtătorul de cuvânt al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), Dana Tiţian, a precizat că Vîntu a fost chemat la PICCJ de procurori din ambele dosare. Omul de afaceri a stat aproximativ o oră la PICCJ, de unde a fost dus înapoi în locul de detenţie.

Vîntu a fost adus la Parchetul instanţei supreme, în acelaşi scop, şi la 1 august.

El a fost şi în 23 iulie la PICCJ. Surse judiciare declarau atunci că ancheta în dosarul Petromservice a fost finalizată, Sorin Ovidiu Vîntu fiind dus la sediul Parchetului instanţei supreme pentru a studia volumele de urmărire penală.

Vântu este cercetat în acest dosar alături de fosta conducere a companiei, pentru devalizarea Petromservice, prejudiciul produs prin falimentare controlată fiind de peste 83 de milioane de euro.

Sorin Ovidiu Vîntu a dat atunci o declaraţie şi în dosarul privind prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii, la solicitarea procurorilor care anchetează acest caz. Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie i-au adus atunci la cunoştinţă lui Vîntu faptul că s-a dispus extinderea cercetărilor şi începerea urmăririi penale faţă de el sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor.

Surse judiciare au declarat că procurorii care anchetează cazul FNI au decis să îi pună la dispoziţie lui Vîntu un laptop sigilat, pe care să îl poată folosi doar pentru a studia materialul de urmărire penală din acest dosar, care are 50 de volume de urmărire penală.

În dosarul FNI, procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din PICCJ i-au adus la cunoştinţă lui Vîntu, în 19 iulie, faptul că s-a dispus extinderea cercetărilor şi începerea urmăririi penale faţă de el sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor.

Din probele administrate de procurori s-a stabilit că, în perioada 1999-2000, Vîntu a realizat mai multe răscumpărări de unităţi de fond FNI şi a utilizat aceste sume la achiziţionarea unor bunuri imobile, altele decât cele reţinute în starea de fapt din rezoluţia de începere a urmăririi penale.

Procurorul general Codruţa Kovesi a declarat, în 24 august, că dosarul Fondului Român de Investiţii (FNI), în care Sorin Ovidiu Vîntu este acuzat de spălare de bani, va fi finalizat foarte curând, precizând că, în acest caz, există 400 de metri liniari de bibliorafturi cu arhive şi documente.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Andrei Vochin avertizează: „Fotbalul românesc pierde copii acasă. Viitorul naționalei trebuie căutat și cultivat și în Diaspora!”
Capital.ro
Exclusiv. Greșelile care îi pot lăsa pe români cu datorii după cumpărăturile de sărbători. Raul Durma, General Manager PayPo România, explică ce trebuie evitat
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Nicușor Dan susține creșterea pensiilor. Anunțul președintelui și despre taxele din 2027
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România