Gavrilescu, despre Legea mirosurilor: Sper să fie votată în această sesiune

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat, luni, la Ploieşti, că speră ca proiectul legii mirosurilor, care este depus în Parlament, să fie votat în această sesiune legislativă.
Romania TV
04 iun. 2018, 08:50
Gavrilescu, despre Legea mirosurilor: Sper să fie votată în această sesiune

„Există deja depusă o iniţiativă legislativă în Parlament privind monitorizarea pe mirosuri (…). Săptămâna aceasta ne vom întâlni cu Ministerul Sănătăţii, astfel încât, împreună cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, să putem să îmbunătăţim aceste amendamente aduse la legea mirosurilor, care este depusă ca iniţiativă legislativă la care şi eu sunt semnatar printre cei fruntaşi, astfel încât această problemă să fie rezolvată. (…) Eu sper să fie votată în această sesiune, deci în săptămânile următoare”, a declarat Gravrilescu.

De asemenea, ministrul a arătat că se va constitui un grup de lucru din care vor face parte reprezentanţi ai Ministerului Mediului, ai Agenţiei Naţionale de Protecţie a Mediului, ai rafinăriilor din Ploieşti, ai Universităţii de Petrol şi Gaze Ploieşti, ai Administraţiei Naţionale de Meteorologie ”astfel încât tot ceea ce urmează să fie implementat pe monitorizarea mirosurilor să aibă o singură procedură care să fie implementată şi de celelalte rafinării”.

Ministrul Mediului efectuează, luni, o vizită de lucru în judeţul Prahova în cadrul căreia sunt prevăzute întâlniri cu reprezentanţi ai rafinăriilor OMV Petrom, Lukoil şi Rompetrol, cu cei ai Unilever, cu reprezentanţii instituţiilor aflate în subordinea Ministerului Mediului şi inaugurarea staţiei de tratare mecano-biologică a deşeurilor din Ploieşti.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
După ce s-a aflat că Gabi Tamaș e noul concurent Survivor România 2026, a venit anunțul momentului: ”Mult succes”
Capital.ro
Raportul CSAT din 2024. De ce s-au anulat alegerile? Ce spune despre Călin Georgescu și Rusia
Playtech.ro
Casă construită fără autorizaţie. Cum poţi scăpa de amenda de la primărie sau Poliţia Locală
Adevarul
Raportul CSAT despre anularea alegerilor din 2024 ajunge în Parlament. Ce spune despre Rusia și campania lui Călin Georgescu
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Prietenii lui Marco, gest impresionant chiar înainte de înmormântare. Postarea care a îndurerat pe toată lumea
iamsport.ro
Reacție furioasă în emisiunea lui Radu Naum: ”Avem nevoie de un Recorder în fotbalul românesc”
MediaFlux
Ozempic și alte medicamente minune de slăbit ar duce la orbire. Proces colectiv uriaș în SUA
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde