Comisia pe legile Justiţiei a adoptat raportul la Codul de procedură civilă. Proiectul urmează să intre miercuri în dezbaterea plenului

Comisia specială pentru legile Justiţiei a adoptat, luni, raportul la proiectul Codului de procedură civilă, cu amendamente propuse de deputaţi, iar proiectul urmează să intre miercuri în dezbaterea Camerei Deputaţilor.
Romania TV
04 iun. 2018, 11:58
Comisia pe legile Justiţiei a adoptat raportul la Codul de procedură civilă. Proiectul urmează să intre miercuri în dezbaterea plenului

Proiectul a fost adoptat anterior de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, iar Camera Deputaţilor este for decizional.

Preşedintele comisiei, Florin Iordache, a precizat atunci că proiectul Codului de procedură civilă adoptat de Senat are o cincime din prevederi schimbate.

Printre modificările aduse se numără eliminarea obligativităţii asistării de un avocat sau consilier juridic a cetăţenilor care vor să facă recurs. O altă modificare este cea care vizează obligativitatea de a fi înregistrată depoziţia şi tot ceea ce spune un martor în timpul unui proces fără să treacă prin filtrul judecătorului.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Diletta Leotta, imagine spectaculoasă după ce a devenit mamă a doua oară. Complimentele au curs în valuri
Capital.ro
Amenzi de până la 20.000 de lei pentru proprietarii de terenuri. Controalele încep de la 1 iulie. Planta care se elimină obligatoriu
Playtech.ro
Cât vei plăti pentru aerul condiționat în vara lui 2026 dacă îl folosești 8 ore pe zi. Estimarea costurilor pentru o lună de caniculă
Adevarul
Haos în lanțul de comandă. Cine răspunde pentru securitatea Portului Constanța în caz de criză?
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, mesaj dur despre oamenii care l-au dezamăgit: „Nu mai am încredere nici în cei care merită”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Mutu, negocieri cu un club uriaș din Serie A: ”Ar putea să ajungă acolo”
MediaFlux
Se renunță complet la numerar. Țara care își ia adio de la banii cash începând cu 2027
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți