Numărul morţilor ca urmare a scufundării a unei ambarcaţiuni cu imigranţi în largul coastelor Tunisiei a ajuns la 60

Numărul imigranţilor ilegali care şi-au pierdut viaţa după ce ambarcaţiunea lor s-a scufundat duminică în largul coastelor sud-estice ale Tunisiei a ajuns la 60, a indicat luni seara Organizaţia Internaţională pentru Migraţii (OIM), relatează agenţia Xinhua.
Romania TV
05 iun. 2018, 06:52
Numărul morţilor ca urmare a scufundării a unei ambarcaţiuni cu imigranţi în largul coastelor Tunisiei a ajuns la 60

Dintre cele 60 de trupuri neînsufleţite transferate la departamentul de medicină legală al unui spital, 48 au fost confirmate ca fiind tunisieni şi celelalte 12 – străini, a căror identificare este în curs de desfăşurare, a declarat Lorena Lando, şefa misiuni OIM în Tunisia.

În total, 68 de imigranţi ilegali, inclusiv 60 de tunisieni şi opt străini, au fost salvaţi în cursul unor operaţiuni umanitare în coordonare cu armata, precum şi cu unităţi ale pazei de coastă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului de Interne tunisian, Khalifa Chibani, forţele de securitate tunisiene au interceptat sâmbătă seara în largul insulei Kerkennah opt indivizi implicaţi în acest caz.

Media locale, care citează oficiali din domeniul securităţii, au relatat că ambarcaţiunea, precară, avea la bordul său circa 180 de migranţi, inclusiv 80 din alte ţări africane, transmite Agerpres.

Insula Kerkennah este cunoscută ca fiind unul dintre principalele puncte ilegale de plecare din Tunisia către Europa. De la începutul acestui an, circa 1.910 migranţi tunisieni au ajuns în Italia pe mare, potrivit OIM.

Un studiu al Forumului tunisian pentru drepturi economice şi sociale arată că 9.329 de tunisieni au încercat să traverseze Marea Mediterană în 2017, 34 % dintre ei fiind interceptaţi de către forţele maritime tunisiene.

Conform declaraţiilor lui Chabani, până în prezent, nu mai puţin de 900 de imigranţi ilegali au fost împiedicaţi să tranziteze frontierele maritime tunisiene de la începutul postului Ramadan, care a debutat la 17 mai.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Ce note a luat fiica Ancăi Serea la Bacalaureat. Ce a nemulțumit-o pe vedetă: ”Inuman și nedrept”
Fanatik.ro
Cum a murit, de fapt, Gabi Mureșan, fostul căpitan al CFR-ului. Totul ar fi pornit de la o sesiune de saună. Update
Capital.ro
Prețuri carburanți joi, 9 iulie. Cât costă cea mai ieftină benzină și motorină. Lista celor mai mici tarife
Playtech.ro
Afacerea în care Gabi Mureșan a investit o jumătate de milion de euro. Fostul campion cu CFR Cluj s-a stins la 44 de ani
Adevarul
Cum încearcă Rusia să distrugă rețeaua de sateliți Starlink pentru a opri dronele ucrainene
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier grav în Suceava! Un bărbat și-a pierdut viața după ce a intrat cu mare viteză într-o curbă
iamsport.ro
Unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Gabi Mureșan, devastat: ”M-am tot rugat să nu fie adevărat!”
MediaFlux
Cea mai bună veste de la BNR. Ce se întâmplă cu prețurile alimentelor și cu facturile românilor
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?